În alcătuirea vremelnică de locuinţe din chirpici, de la marginea oraşului Negreşti, Vaslui, Carmen a rămas văduvă cu opt copii. Fata cea mare, de 21 de ani, e măritată într-un sat din vecinătate, la Băceşti.
Ceilalţi sunt Florin şi Sorin, gemeni, în vârstă de 20 de ani, Alexandra, 15 ani, Andrei, 12 ani, Iulian, 10 ani, Cristinel, 8 ani, şi Cristina, 7 ani.
Într-o noapte din iulie, Sorin a sărit brusc din somn. A visat miros de ars şi s-a trezit înspăimântat. Sorin e un băiat cu nevoi speciale şi mama lui crede că are un fel de al şaselea simţ.
Casa ardea, într-adevăr. Focul pornise de la un scurtcircuit şi se întinsese spre grinzi. La strigătele lui Sorin, au ieşit toţi, pe uşă, pe ferestre, cum au nimerit.
“Până şi pâinea mi-a ars!”
Soţia lui Florin a ieşit şi ea cu bebeluşul în braţe. A doua zi, a plecat la părinţii ei. Nu mai avea unde să stea.
Casa familiei Vlad se făcuse scrum. “A ars tot, tot, până şi pâinea a ars. Şi făina, tot ce aveam în casă”, povesteşte Carmen. După incendiu, din ceea ce fusese un cămin mai fumegau câteva lemne. Dar toţi erau în viaţă, teferi şi nevătămaţi şi asta era tot ce conta. Carmen a făcut rost de o saltea veche, de la vecini, şi, o vreme, familia a trăit fără un acoperiş deasupra capului, privind stelele în faţă, înainte de a adormi.
Cartierul fără nume de străzi
În cartierul de romi de lângă Negreşti, politicienii nu calcă nici în campanie electorală. Câteva zeci de familii şi-au înjghebat adăposturi, din pământ, paie, prelate şi bucăţi de BCA.
Gardurile sunt de prisos, pentru că oamenii împart totul, binele, răul şi oala cu fasole, şi nu se sinchisesc de culmi ale modernităţii, precum intimitatea şi viaţa privată. Nu există numere sau nume de străzi.
Copiii se joacă laolaltă şi se cheamă unul pe altul să se uite la o paraşută. “Se prăbuşeşte, praf se face!”, zice un puşti mărunţel, cu mâna streaşină la ochi. Meduza albă care înoată fără ţintă în cer le captează atenţia mai ceva ca un desen animat 3D. Mărunţi, zburliţi, stau pe jos, pe câmp, rânduiţi ca la cinema, şi urmăresc paraşuta.
Singura care poate să rupă vraja e Magda Săvuică. A venit cu maşina, cu câţiva voluntari. A adus alimente, fasole, orez, mălai, ulei, şi pungi mari cu bomboane. Zeci de mânuţe se întind după dulciuri, apucă şi se strâng la piept. În noaptea focului, pe Magda au chemat-o repede vecinii lui Carmen.
“Dragoste desculță”
“Ea a fost singura care m-a ajutat. Numai ei i-a păsat de noi! Aşa de tare s-a speriat atunci, mai speriată ca mine era”, îşi aminteşte Carmen.
Din 2011, după ce a vizitat Negreştiul şi câteva sate din Vaslui, Magda a hotărât că nu se poate întoarce la Bucureşti, unde muncea şi locuia, ca şi cum nu ar fi văzut nimic. A înfiinţat Asociaţia Dragoste desculţă, a strâns donaţii, a trimis. De două ori pe an, venea în vizită la cei pe care-i ajuta. Apoi, din 2018, a lăsat Bucureştiul şi viaţa de acolo şi s-a mutat în Negreşti. Esenţa oricărei poveşti: cineva îşi schimbă drumul şi asta schimbă totul.
“Dragostea nu judecă, dragostea ajută”, “să te duci şi să iubeşti omul exact cum îl găseşti: murdar, beat, iresponsabil. Să fii acolo şi să crezi în el şi, uşor, uşor, să îl îndrumi. Şi după o vreme vei vedea înflorirea”, scrie Magda în jurnalul ei de Facebook, care a trecut de ziua 900.
E o femeie cu părul lung, blond, cu haine sport. Nu e desculţă, poartă adidaşi. Zâmbeşte şi păstrează pe chip o expresie de calm îndelung antrenat.
Când oamenii aleargă spre tine după ajutor, nu e de nici un folos să te arăţi îngrozit sau panicat, la fel ca ei, crede Magda.
Cum s-a speriat Magda de două ori
Totuşi, în noaptea incendiului de la familia Vlad, Magda s-a speriat. A doua zi, a lansat apel pentru donaţii, să ridice o nouă casă. Apoi, Magda s-a speriat din nou, când şi-a dat seama că proiectul e prea ambiţios.
“Asociaţia noastră a mai ajutat la construit case, asta ar fi casa cu numărul 12. E şi cea mai mare, are patru camere, baie, bucătărie, pod. M-am temut că ne împotmolim, că n-o să avem fonduri să o terminăm. În pandemie, totul se mişcă mult mai greu”, mărturiseşte fondatoarea Dragoste desculţă.
La 51 de zile după incendiu, familia Vlad se instala în noua locuinţă. Carmen şi băieţii cei mari au lucrat şi ei pe şantier, cot la cot cu muncitorii aduşi de Magda, în soarele arzător.
“S-a lucrat pe o căldură teribilă…”, nota Magda, în jurnal. “Vă mulţumesc, sunteţi o forţă care face lucrurile să se întâmple”.
De când activează la Negreşti, Magda a văzut şi a făcut multe. A văzut copii murind de frig, bătrâni plângând când primesc un castron cu supă. I-a ajutat pe oamenii care locuiesc în suburbia fără străzi să-şi facă acte de identitate, a dus gravidele la medicul de familie. A cărat şi împărţit cartofi, pepeni, rechizite.
Dacă n-ar fi fost acolo, aproape, dacă n-ar fi cunoscut-o atâţia oameni pe care autorităţile refuză să-i recunoască drept oameni, Magda n-ar fi ştiut de incendiu, de familia care doarme sub cerul liber. Iar Carmen n-ar fi privit cu ochii mari acum spre camerele goale, proaspăt văruite, în care poate pune câte paturi vrea, să-şi culce copiii.
“Dacă munceşti, nimic nu e greu”
La inaugurarea casei, a fost o petrecere, cu grătare, la care a participat toată comunitatea. Cea mai săracă dintre cei săraci, Carmen, pe care toţi o ştiau că adună iarna cartoane, să aibă ce pune pe foc, a primit darul celei mai frumoase şi mai mari case din cartier. O casă cu vedere la câmpul unde pasc caii şi unde uneori aterizează paraşute deturnate de vânt.
“La o casă ca asta nici nu visam!”, exclamă Carmen, punându-şi mâna la gură. Într-o casă ca asta, te gândeşti altfel la ziua de mâine, te gândeşti şi la ziua de poimâine. Florin vrea să-şi aducă înapoi soţia şi copilul, apoi să-şi caute de muncă.
“Dacă munceşti, nimic nu e greu. Am muncit în construcţii pe aici, pe lângă Iaşi. Dar vreau să mă duc în Germania, la cules, în agricultură, sunt bani mai mulţi”, spune băiatul, privindu-şi fraţii mai mici, întinzând mâinile după bomboanele aduse de Magda.
Îngerii zboară şi în anul pandemiei, survolând restricţiile, ezitările, slăbiciunile şi confuziile omeneşti. Ajung şi în locurile uitate doar de statul român, nu şi de Dumnezeul hărţilor senine, cu drumuri care se întretaie miraculos şi tainic.
Cine doreşte să o ajute pe Carmen şi pe copiii ei să-şi mobilize şi să-şi doteze casa cu electrocasnice sau cine doreşte să o ajute pe Magda Săvuică să aibă ce împărţi, în preumblările ei, poate face donaţii în conturile Asociaţiei
Dragoste desculţă:
BCR IBAN ROL: RO30RNCB0262161578590001
BCR IBAN EURO: RO03RNCB0262161578590002
SWIFT: RNCB RO BU
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro