Papa Francisc a fost sâmbătă acasă. A fost acasă la Iași, a fost acasă la Șumuleu Ciuc, la București, dar și la Blaj și în Sibiu. Pentru că Papa Francisc poate fi acasă peste tot. Și în Italia, și în Bulgaria, și în România. Oamenii de rând îl cunosc doar de la televizor, din ziare, din auzite, știu foarte puține despre el, ce mai prezintă presa, dar îl admiră ca pe ceva rar. Văd în el omul care poate face orice, îl văd ca pe un semn de la Dumnezeu. Și mai văd în el un reprezentant nonconformist, atipic al Bisericii. Un om care rupe orice barieră.
Oamenii trebuie să-și construiască viitorul conform viselor lor, dar să nu-și uite niciodată rădăcinile
– Papa Francisc, Iași
de Cristina Radu, Cosmin Nistor (video), Dumitru Angelescu (foto) – Iași
Aproape 150.000 de oameni l-au întâmpinat sâmbătă pe Papă în inima Moldovei.
Au venit cu flori, cu steaguri și cu multă bunăvoință, entuziasm și zâmbete largi. Unii dintre ei și-au adus scaune de acasă, pregătiți pentru o zi lungă. S-au adunat români de prin toate colțurile județului, dar și din afara lui, din Vaslui, Bacău, ba chiar și de peste Prut, special pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif, al doilea după Papa Ioan Paul al II-lea care ajunge pe pământ românesc.
Pelerinii au început să se strângă în centrul orașului încă dinainte de ora de la care se putea face propriu-zis accesul, 11.00. Unii dintre ei aflați pentru prima dată în Iași, ca și noi, s-au rătăcit pe străzile întortocheate ale orașului. I-am văzut cu harta în mână, în grupuri mai mari sau mai mici, făcând ture dus și întors de-a lngul străzii până reușeau să se regrupeze și să-și găsească zona pentru care aveau bilete. Noroc cu sutele de voluntari plasați prin tot centrul Iașului, care i-au îndrumat.
Nici grindina nu i-a speriat
I-am văzut nerăbdători, dar pregătiți să fie martori unui eveniment istoric. Se simțea în aer o euforie molipsitoare. Cu cât se apropia ora venirii Papei, cu atât oamenii deveneau mai veseli, mai entuziasmați.
La un moment dat, puțin după prânz, cerul a devenit atât de negru încât ai fi putut crede că a venit noaptea. Erau norii care anunțau furtuna.
Nu a durat mult și o ploaie torențială s-a abătut asupra celor câteva zeci de mii de pelerini din capitala Moldovei, ajunși deja la acea oră în zona Palatului Culturii pentru a-l aștepta pe Papă, apoi s-a întețit și o grindină mai mare decât bobul de mazăre a început să cadă furios din cer, să rupă umbrele.
Pe noi ne-a prins ploaia între Judecătoria Iași și Palatul Culturii. Am simțit pietrele pe pielea capului și pe fiecare bucățică a corpului și atunci a fost momentul în care mi-aș fi dorit, doar pentru câteva secunde, să nu fi fost la Iași, ci acasă, la București, în redacție, la adăpost, la căldură. Dar a fost doar un moment.
Și totuși, mulțimea de pelerini nu s-a lăsat intimidată. Eu m-am adapostit, însă oamenii ăia adunați în țarcurile jandarmilor, înfășurați în pelerine subțiri din plastic nu s-au plâns că sunt uzi până la piele, că sunt loviți cu gheață, că bate vântul și e frig. Au rezistat eroic, nu au plecat, de parcă atunci, sâmbătă, 1 iunie 2019, au fost pur și simplu invincibili doar pentru că Papa Francisc vine printre ei.
Credința nu este cotată la bursă, nu se vinde, pare că nu folosește la nimic, dar credința face să crească tot ce-i mai bun în fiecare
– Papa Francisc, Iași
Nu știu nici acum, la o zi de la vizita înaltului de la Vatican la Iași, ce i-a făcut pe oameni să vină de peste tot și să stea în ploaie atâtea ore doar ca să vadă pentru un foarte scurt timp un om care nu are nicio legătură cu țara lor. Nu înțeleg cum un străin a reușit prin simpla prezență să trezească atâta emoție, să provoace atâtea zâmbete, ovații și aplauze.
Nici măcar la concertele celor mai cunoscuți artiști nu am văzut atât de multă exaltare. Oamenii pe care i-am întrebat ce a însemnat pentru ei, pentru România și pentru credincioși venirea Papei pe meleagurile românești vorbeau despre un semn divin, un semn că o să ne fie mai bine, că oamenii vor fi mai sănătoși și mai bogați sufletește. Ei au credința că Papa Francisc poate îndeplini dorințe, le poate aduce părinților copiii plecați la muncă în străinătate înapoi acasă, iar celor tineri le poate asigura un viitor strălucit numai printr-o binecuvântare și o mângâiere pe cap.
Anularea Marii Schisme
Sâmbătă a fost despre credință, admirație și simplitate. Papa a rupt cordonul de securitate în Catedrala „Sf. Maria, Regină” ca să fie mai aproape de oameni. Iar oamenii și-au întins mâinile spre el în speranța că atingerea Suveranului Pontif le va aduce sănătate, fericire și împliniri.
E un gest simplu, de normalitate, dar atât de uimitor în același timp venind într-o perioadă în care se împrăștie ură, curg atacuri politice și noi privim totul cu scepticism. Pentru că atunci când s-a luptat câteva secunde cu stâlpul care ținea banda de securitate ce îl separa de credincioșii din biserică pentru a-l îndepărta, Papa Francisc nu a mai fost Papa Francisc de la Vatican, omul de pe scaunul de aur, trimisul lui Dumnezeu. Atunci a fost Papa Francisc omul dintre oameni, cel care nu ține cont că în fața lui stă un bătrân sau un tânăr, un bogat sau un sărac, un ortodox sau un catolic.
Papa s-a simțit acasă printre ieșeni, în „capitala tineretului”, așa cum a numit-o el, și probabil se va simți acasă oriunde s-ar duce, cât va mai ocupa scaunul de la Vatican. Și asta pentru că este întâmpinat tot timpul cu urale, cu smartphone-uri deschise pe camera frontală pregătită pentru selfie-uri, cu zâmbete și un „Tatăl nostru” spun într-un singur glas.
Am să închei cu citatul meu preferat din discursul pe care l-a ținut Papa Francisc pe scena de la Palatul Culturii:
Fericirea noastră se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi. Toate celelalte sunt poveşti
Asta a făcut Papa la Iași, i-a făcut pe oameni fericiți.