Conflictul a izbucnit inițial la începutul lunii trecute, când tânărul a intrat în frizerie și a pretins să fie tuns de îndată pentru că se grăbește. ”Era un om mai în vârstă pe scaun, pe care îl tundeam, și tânărul voia să îl dau la o parte ca să îl tund pe el. Nu am vrut, mai ales că mai erau încă vreo câteva persoane înainte care așteptau. Și atunci m-a înjurat și eu l-am dat afară. Când a ieșit mi-a spus că mă aranjează el”, ne-a povestit frizerul Cristian Hăulică, în vârstă de 39 de ani.

Tânărul a pus mâna pe telefon și și-a sunat mai mulți prieteni. Văzând că i se pregătește ceva, frizerul a sunat și el la poliție, numai că gașca nemulțumitului a ajuns imediat la fața locului înaintea echipajului de poliție și l-au luat la bătaie. Momentul de o violență extremă a fost surprins de camerele de luat vedere.

”Am avut capul umflat, fisură la maxilar și dinții rupți. A trebuit să mă operez și am avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale din care opt de spitalizare”, s-a plâns victima.

Ba mai mult, omul a povestit că nici după ce această bătaie cruntă nu a scăpat de agresori. ”Nu au încetat amenințările nici mai apoi. Cînd am mers la poliție m-au pus să mă înțeleg cu ei, să semnez o hârtie și că o să îmi dea banii pe tot ce am chetuit operația la gură, la maxilar, dar nu mi-au dat nimic. Ei vor mai multe. Au spus că ori plec din cartierul ăsta ori mă omoară, au spus și ca să le dau acest spațiu să își facă altceva”, a mai spus frizerul.

Polițiștii anchetează cazul

Contactați de reporterii Libertatea, reprezentanții IPJ Galați au declarat că au în evidență cazul și se fac cercetări în prezent pentru loviri și alte violențe.

Bărbatul a cheltuit numai până acum 3.000 de lei numai cu refareare dinților, stă încă cu sârme și vorbește cu dificutate.

Proprietara imobilului în care se află frizeria susține că și ei îi este frică de gruplui tânărului care îl persecută pe frizer. ”Și mie îmi este teamă de ei, așa cum umblă în gașcă, că sunt singură cu o fetiță bolnavă. La început m-am dus ca martor cu frizerul la poliție, au zis să se împace, aveau un termen să îi dea niște bănuți. M-am întîlnit cu ei apoi și mi-au vorbit foarte urât. Aș vrea să îl lase și în pace să își câștige pâinea că are un copil de crescut”, a spus Caranfila Nanu, proprietara casei în care se află frizeria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News