Preotul catolic englez Abraham se trezește în dimineața de Ajun a Crăciunului cu furia comunității îndreptată asupra sa. Băiatul său de altar, David, a murit și el este acuzat de crimă. Ca să-și dovedească nevinovăția, pornește într-o călătorie magică, în care întâlnește strigoi, înmormântări, intră în biserici părăsite. Icoane, cruci, țepușe, moroi, strigoi. Toată povestea asta curge pe monitorul calculatorului și din boxe răsună cântecul religios „Așa vorbește Domnul Slavei”, pe vocea suavă a unui copil.
„Așa vorbește Domnul Slavei, cu glasul Sfintei Liturghii, deși m-am înălțat la ceruri, eu nu vă las orfani copii. Cu fiecare Liturghie, eu mă cobor din nou la voi, din nou e coasta mea străpunsă și curge sângele șuvoi.” Și Doamne ferește să simți atunci o mână rece pe umăr. Dar George Remus ne asigură că n-are cum să se întâmple așa ceva. E doar un joc până la urmă. Un thriller religios realizat în inima ortodoxiei, Iași, orașul care adună mii de pelerini în fiecare octombrie, la Moaștele Sfintei Parascheva. „Apropo de Sfânta Paraschiva, avem o parte care ține de cultul moaștelor, în joc. Poate pentru cineva de rând sună comic, dar în realitate când intri în joc devine un univers magic dinafara acestei lumi”, spune George, artist grafician și unul din realizatorii acestui joc cel puțin unic.
George a lucrat împreună cu doi programatori timp de trei ani să țeasă povestea horror ca acum poate fi descărcată cu costul a peste 16 euro de pe Steam, o platformă specializată în comercializarea jocurilor pe calculator. „Eu am scris în liceu mai multe povestioare și de-a lungul timpului le-am strâns și ivindu-se ocazia să învăț 3D și să descopăr industria asta am zis: hai să facem un joc video, să le acumulăm pe toate și să facem ceva cu specific de horror religios. Eu de când eram mic voiam să fiu regizor, să fac filme de război, să fiu ca Sergiu Nicolaescu… Și, în final, n-am mai făcut regie film și m-am apucat de Gray Dawn”, povestește George.
Gray Dawn, un joc românesc horror religios: „Fețele bisericești care au fost îndeajuns de lucide și deschise ne-au felicitat”
Colegul său, Eduard Bursuc, spune că a trebuit ca în cei trei ani să facă mult mai multe decât munca unui programator. Dar a și învățat multe în felul ăsta. Și nu doar chestii din categoria ritualului de înmormântare, pe care oricum l-au studiat în detaliu. „Jocul ăsta are un public țintă, dar de exemplu fratele meu de 14 ani l-a jucat și l-a înțeles mult mai bine decât cei pentru care l-am realizat. Poate ar trebui să aibă ceva cunoștințe de teologie și filosofie pentru a aprecia jocul la maximum. În special, pentru cei care apreciază genul phsycological, thriller, un pic cu nuanțe de horror, puzzle adventure. Nu avem horror de genul să-ți sară cineva în cap și să-ți taie gâtul și tot ecranul se înroșește. La noi se înroșește un pic, dar nu e un horror să te facă să tremuri de frică sau să pui mâna la ochi. E un horror mai light”, spune Eduard.
Și totuși, oricât de light îl văd băieții acum, jocul îți poate îngheța puțin sângele în vene, dacă ți-au mai trecut vreodată pe la ureche poveștile cu exorcizări, strigoi și alte legende mistice.
„Te afectează când faci research, trebuie să citești despre înmormântări, la un moment dat în joc trebuie să participi la o înmormântare și te lezează la un moment dat un pic, dar pe măsură ce tot reiei și lucrezi, devii cam amputat emoțional și ți-e destul de greu să mai reacționezi la ceea ce vezi. Dar pentru prima dată când vezi ideile și ești implicat emoțional te afectează”, spune George, care a vizitat o biserică de pe vremea lui Ștefan cel Mare, locuri sacre din Israel și a citit multe cărți religioase. Dar foarte mult l-au ajutat preoții cu care a colaborat și care au fost deschiși să îi sprijine în demers.
„Preoții ne-au ajutat cu documentarea. E o zonă interesantă și destul de greu de transpus în vizual și am avut nevoie de bibliografie, de cărți unde se găsesc tot felul de povestioare, de insight-uri din ce înseamnă anumite ritualuri. Au văzut jocul. În mod ciudat, am avut destul de mult suport. Până la urmă jocul nu își propune să lezeze pe cineva, nu e nici pro, nici anti, e un joc care surprinde niște elemente de spiritualitate răsăriteană și automat fețele bisericești care au fost îndeajuns de lucide și deschise nu ne-au condamnat cu nimic, dimpotrivă, ne-au felicitat și au considerat că este un demers interesant și unic. Același feedback l-am avut și de la jucători din afară pentru că este un joc unic. Nu e un joc în care în fiecare zi te împuști, în care te omori, în care îți construiești o armată să te duci să le dai în cap celorlalți să le furi vitele din grajd”, mai spune George Remus.
Pe biroul său, o păpușă îmbrăcată în negru, un fel de văduvă neagră, care atunci când îi întorci cheița înfiptă în spate, cântă un allegro și metalic „Fur Elise”, de Beethoven, o poză cu un sfânt și portretul unui băiat cu față de strigoi, în creion. Altfel, George e un tip vesel și cu umor. Și nu doar că este pasionat de teologie, este și un tip care crede în Dumnezeu: „Fiecare avem un pic de ceva, credem în ceva. Asta cu credința indifferent dacă suntem atei sau nu e o chestiune care ne roade în adâncul nostru, fiecare aderă la ce vrea, slujește la ce stăpân dorește. Aici în zona Moldovei e un duh al locului, eu aș zice că aici este o mânăstire mai mare care nu există în restul țării”.
Pentru realizarea jocului au fost sprijiniți și de Carbon, primul incubator din România axat pe industria gamingului. Jocul se găsește pe Steam și costă de la 16 euro în sus.