Investigația polițiștilor antidrog și a procurorilor DIICOT a durat 4 luni.
„Operațiunea a fost finalizată în dimineața zilei de 23 februarie 2021, când polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 10 percheziții în București, în sectoarele 2 și 5, la adresele unde locuiesc cei în cauză. De asemenea, au fost puse în executare 23 de mandate de aducere.”, transmite Poliția Română.
În urma unei investigații care a ținut 4 luni, polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat una dintre cele mai importante grupări infracționale specializate în distribuția de heroină și noi substanțe psihoactive din București.
Surse din anchetă spun că este vorba despre membri ai clanului Pisoi, o ramură desprinsă din clanul Cocalarilor, care își exercită influența asupra unei părți din teritoriul sectorului 2, dar și în sectorul 3. Acest clan a comandat bătaia pentru Bebino, din clanul Sportivilor, spintecat cu sabia la începutul anului 2020.
Cei unsprezece sunt acuzați că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, implicat în trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„În cauză s-a reținut faptul că activitatea infracțională a grupului consta în distribuția de heroină și substanțe psihoactive, în special în zona Icoanei din municipiul București, cunoscută ca fiind un adevărat punct roșu pe harta traficului de heroină din zona Capitalei.”, transmite DIICOT.
Astfel joi, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor 11 inculpați reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.