Vă avertizăm că urmează imagini care pot avea impact emoțional!

UPDATE 22.45: O altă filmare arată ce s-a întâmplat și înainte de incident, scrie gsp.ro. În noile imagini video cu bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf se vede că totul a pornit imediat după ce impresara i-a arătat ceva pe telefon fostului ei soț.


În secvențele publicate inițial în presă, filmate cu telefonul mobil, se vede cum Reghecampf și fosta lui soție își împart pumni.

Imaginile video, incomplete, nu surprind începutul conflictului, dar se poate vedea o parte din bătaia de la Snagov, dintre Reghecampf şi Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost implicați vineri, 23 septembrie, într-un incident. Cei doi au ajuns la secția de Poliție din Snagov, după ce s-au luat la bătaie acasă, în cursul după-amiezii.

Anamaria Prodan a declarat pentru Libertatea că fostul ei soț era sub influența băuturilor alcoolice și că a lovit-o, iar ea a încercat să se apere pe ea și pe copil. Contactat imediat de Libertatea pentru un punct de vedere, Laurențiu Reghecampf a oferit primele declarații, a negat că lovit-o și a adăugat că „o să se clarifice orice a spus”.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit în 2021 după un mariaj care a durat 15 ani. Tehnicianul e implicat într-o relație cu Corina, o tânără de 29 de ani, cu care are un copil.

 
 

Urmărește-ne pe Google News