Magnitz, în vârstă de 66 de ani, a ajuns la spital cu răni în zona capului și susținea că a fost lovit cu o bucată de lemn, dar după vizionarea imaginilor, polițiștii pun la îndoială mărturiile acestuia.

Poliția din Bremen continuă să investigheze incidentul ca pe o acțiune motivată politic.

Pe site-ul lor, poliția a anunțat o recompensă de 3.000 de euro în schimbul informațiilor care ar putea ajuta la arestarea celor trei agresori.

Frank Magnitz, liderul filialei din Bremen al partidului Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune politică de extremă dreaptă, a fost bătut în plină stradă de persoane mascate și a ajuns la spital în stare gravă.

Liderul partidului populist anti-imigrație din Bremen a fost atacat luni după-amiază în centrul orașului.

Partidul AfD a publicat pe pagina de Facebook o fotografie a lui Magnitz rănit pe un pat de spital, spunând că a fost atacat de trei bărbați mascați. „L-au lovit cu o bucată de lemn până l-au lăsat inconștient și apoi l-au lovit în timp ce era la pământ”, se arată în mesajul postat de partidul de opoziție.


Citește și: Iulia Albu le-a studiat și a dat verdictul. Carmen Dan, „coafată după un catalog Igiena 1980”, Viorica Dăncilă, „ținută impecabilă”!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News