ComenteazăSatul mic de la capătul litoralului, cu ulițe colbuite, cu garduri joase de piatră de Dobrogea era un stat în stat. Cu plaja mare, pustie, colorată pe ici pe colo de corturi, acompaniată la căderea serii de chitări și frânturi de Beatles, Bob Dylan, Clapton ori Janis Joplin. Cu focuri pe nisip și plite încinse, pe care sfârâiau scoicile abia scoase din mare. Cu votcă proastă.
Era un sat, dar devenea o stare.
2 Mai-ul dinaintea anilor 90 avea gust de libertate, cu aromă de mare și soare.
Zeci de ani, localnicii au fost gazde primitoare pentru actori, pictori, muzicieni, poeți și scriitori, dar și pentru toți cei care voiau să-și petreacă verile trezindu-se în camera mică a unei case bătrânești, în cântec de cocoș și zarvă de rândunele. Să se târască pe ulițele colbuite până spre plajă, să citească niste ore tolăniți pe un cearșaf, la soare și…
…și pentru că distracția lor trebuia să poarte un nume, a apărut Dobrogeanu! Plasat fix în mijlocul satului, strategic parcă, vizavi de biserică și de poștă, restaurantul Dobrogean avea să fie, o lungă perioadă de vreme, simbolul 2 Mai-ului. Cu ciorbe lungi la prânz, cu bere rece la halbă pe seară. Cu atmosferă de vacanță și prietenii pe viață.
În căutarea simbolului pierdut
2 Mai a început, de ani buni, să capete valențe de stațiune, iar simbolul lui, Dobrogeanu, a ajuns o ruină. În plan sentimental, însă, el va dăinui în inimile nostalgicilor. Probabil pentru totdeauna.
2 Mai, iulie, 2018. E vineri seara și deja cam greu găsești un loc la unul dintre restaurante. Plaja e plină ochi de umbreluțe și șezlonguri și doar pe ici, pe colo mai sunt spații destinate doar cearșafurilor. Mașini peste tot. E luna iulie în 2 Mai. Și a fost o vară ploioasă.
Unul dintre drumurile spre mare astăzi este o uliță care trece pe lângă Restaurantul Dobrogean, astăzi o ruină. Câțiva cățeluși te întâmpină la intrare dând din coadă. Nu pot să urce pe scări, așa că rămân la intrarea în restaurant și cerșesc atenție.
Clădirea este sub nivelul străzii, așa că trebuie să cobori niște scări care să ajungi în față. Doar că nu te mai întâmpină niciun chelner în cămașă albă, nu te mai îmbie niciun miros apetisant. De ani de zile, locul este în paragină.
Liliana Ivan își amintește de vremurile bune. Localnica era copil când ieșea cu toată familia la restaurant. „Restaurantul Dobrogean, care pe vremuri era singura locație din localitate. Dacă voiai să ieși într-o duminică după-amiază, să ieși undeva din casă, cânta o formație, puteai să dansezi dacă voiai. Pe măsura locului, rustic, îmi aduc aminte că eram mica și eram marcată de exponatele de pe pereți, erau păsări împăiate și tot felul de animale. Cu mobilierul în ton, grinzi scoase în evidență pe tavan, era frumos, acum nu mai este. S-a dus”, spune femeia.
Restaurant, discotecă, ruină
Sub o plasă încă se mai vede firma: „Disco-club Dobrogean”, semn că s-au mai încercat resuscitări ale locului. „A încercat cineva să facă o discotecă, dar n-a mers. De fapt, băiatul încerca să facă o discotecă în genul cluburilor din oraș, din Mamaia, cred că nu era zona potrivită pentru așa ceva”, povestește Liliana Ivan.
Femeia e născută și crescută în 2 Mai și niciodată nu s-a gândit că ar putea să plece. Iubește marea și n-ar putea trăi în altă parte. Iar de restaurantul Dobrogean, a cărei curte din spate este folosită acum ca parcare, o leagă multe amintiri. „Mi-am făcut nunta aici. Rămăsese într-un timp, avea mobilier, era dotat cu bucătărie și tot ce îi trebuia înăuntru și s-au mai făcut o perioadă nunți o perioadă, în condițiile în care la căminul cultural nu se mai putea, că deja este în paragină totală, dar nici pentru nunți n-a mai mers pentru că nu s-a mai ocupat nimeni de el. Și nu știm acum exact al cui este și ce-ar trebui să facem noi ca să redevină ce-a fost”, spune femeia.
La Dobrogeanu se bea bere și Pepsi-Cola, se mâncau mici, ceafă și pește. Meniul era simplu. „ Micii sunt atracția românului și bucătărie românească, atunci nu era bucătăria ca acum, sofisticată. Acum te duci într-un restaurant și în primul rând îți ia ochii felul cum e aranjată farfuria și apoi e gustul. Pe vremuri era farfuria bogată, să aibă ce-i trebuie, să fie gustos, să fie sățios”, mai completează Liliana Ivan.
Femeia a fost și factor postal mulți ani și a făcut la pas și 2 Mai și Vama Veche.
Satele sunt cu totul altfel astăzi, față de acum 30 de ani.
Dar pentru turiștii de atunci, 2 Mai rămâne locul lui „a fost odată”, în care restaurantul din centrul satului are locul său special.