Este patologică lupta aceasta imaginară: autoritațile spun “stați acasă”, preoții zic “hai să ne strângem cât mai mulți”. Pentru ei este un concurs, o demonstrație de forță… Inadmisibil!
Cititor Libertatea la chemarea preotului din Boldești Scăieni:
Ordonanța militară numărul 2 adoptată sâmbătă prevede măsuri stricte privind organizarea slujbelor religioase din toată țara, potrivit documentului, preoții pot oficia slujbe online, din biserică, însă fără enoriași.
Unii dintre preoți au folosit ocazia ca să invite pentru duminică zeci sau sute de credincioși ”la ultima slujbă mare”.
La scurt timp după anunțul autorităților, preotul Ioan Arion, de la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Boldești Scăeni,a postat pe Facebook următorul îndemn: „Doamne ajută, dragii și iubiții mei credincioși! Ați auzit mai devreme ordonanța militară. Haideți, mâine să fim 100 credincioși, la Sfânta Liturghie! Când vom mai putea să fim atâția, nu știm! Așa că măcar 100 să fim mâine la fiecare biserică! Eu vă aștept cu multă dragoste, la biserica mea, la Scăieni!”
Ulterior, preotul a venit și cu o explicație: „Dragii mei! Mâine încă este legal să putem să săvârșim Sfânta Liturghie în curtea bisericii, cu maximum 100 de persoane la minimum 1-1,5 m distanță între persoane!!!”
Postarea preotului a stârnit revoltă în mediul online, iar după valul de comentarii negative, părintele a șters ambele postări.”Este patologică lupta aceasta imaginară: autoritațile spun “stați acasă”, preoții zic “hai să ne strângem cât mai mulți”. Pentru ei este un concurs, o demonstratie de forta… Inadmisibil!”
Încă de zilele trecute Cancelaria Sfântului Sinod a anunțat măsuri stricte pentru Biserici. Slujbele să fie ținute în aer liber, cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanța de cel puțin un metru între cei prezenți. Însă și de această dată oamenii au sfidat regulile.
Parohia Sfântul Nicolae Socola Iaşi | sursa: Dragos Pascaneanu Facebook
Ieri curtea bisericii „Sfântul Nicolae” de la Socola, Iași, a devenit neîncăpătoare pentru credincioși. Cum în fiecare sâmbătă din Postul Mare, în toate bisericile se face pomenirea morților. Oamenii au venit cu pungile și coșurile pline de bucate pentru a le da de pomană.
Zeci de oameni au venit la slujbă și s-au înghesuit pe băncile scoase în curtea lăcașului de cult. În imagini se poate observa cum oamenii stau lipiți unii de alții, fără să poarte măști de protecție sau mănuși. Mai mult, după ce preotul a terminat slujba, enoriașii au început să-și împartă între ei bucatele de acasă, fără a ține cont de măsurile de igienă care se impun în plină epidemie de coronavirus.
În timp ce în România, preoții se încăpățânează să adune oamenii la slujbe sau să-i împărtășească cu mâna, încălcând măsurile de prevenție sau igienă, un preot catolic din Curitiba, Brazilie ține slujbele online.
Preotul Reginaldo Manzotti se roagă în biserica goală, la o masă cu fotografii ale credincioșilor, imaginile au fost surprinse ieri și au făcut înconjurul lumii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro