UPDATE 7 mai, ora 16.40: Incendiul de la depozitul de mase plastice și vopseluri a fost stins după aproape 24 de ore de la izbucnire, a anunțat ISU București-Ilfov.

UPDATE ora 14:45. Trei persoane au fost transportate la spital: un bărbat care s-a tăiat la mâna stângă, în timp ce încerca să spargă o fereastră (transportat la Spitalul Floreasca), o femeie gravidă și un bărbat care s-au intoxicat cu fum (ambii duși la Spitalul Panteliimon).

La această oră nu mai sunt probleme, iar pompierii acționează pentru lichidarea ultimelor focare.

UPDATE ora 14:07. Raed Arafat a anunțat în urmă cu puțin timp la Digi 24 că incendiul a fost localizat și că intervenția pompierilor este una dificilă. „Au fost explozii în depozit, s-a lucrat în poziția culcat”, a spus coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență.

UPDATE ora 14:00. Pompierii au reușit, la această oră, să limiteze propagarea flăcărilor la depozitele învecinate. Autospecialele sunt amplasate pe toate cele 4 laturi ale clădirii afectate.

UPDATE ora 13:45. În depozitul unde a izbucnit incendiul sunt mase plastice, recipiente sub presiune, vopseluri. Pompierii acționează preponderent de la înălțime cu autoscările. Flăcările sunt mari, iar radiația termică afecteaza spațiile de depozitare învecinate. Pompierii acționează și pentru protejarea acestor depozite.

UPDATE ora 13:35. Locuitorii din Afumați au fost anunțați prin sistemul Ro-Alert și pe panourile electronice de pe stradă cu privire la incendiul de amploare care se desfășoară la centrul comercial. Oamenii sunt sfătuiți să evite zona pentru a permite accesul echipajelor de intervenţie.

La faţa locului au fost trimise 17 autospeciale de stingere, trei autoscări, precum şi Detaşamentul Special de Salvatori. Incendiul se manifestă violent, iar echipele de intervenție au format dispozitiv pe laturile depozitului.

Patru persoane au suferit atacuri de panică și au fost duse la ambulanțele SMURD.

Populația din zonă este sfătuită să se îndepărteze de locul unde are loc incendiul și să închidă ferestrele locuințelor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16


Fotografii: ISU București-Ilfov, Sorin Cioponea

Urmărește-ne pe Google News