UPDATE Ora 22:05 ISU Caraș-Severin a anunțat că pompierii au reușit stingerea incendiului.

„Preventiv, la fata locului va rămâne un echipaj de stingere pentru supravegherea zonei”, a transmis ISU.

UPDATE Ora 22:00 Potrivit informațiilor furnizate de ISU Caraș-Severin, „la acest moment, incendiul este localizat la interior, astfel că pericolul extinderii flăcărilor a fost eliminat”.

Echipajele de intervenție acționează pentru lichidare, a mai transmis ISU Caraș-Severin.

VIDEO | Incendiu uriaș în Reșița, la clădirea Primăriei, Consiliului Județean și Prefecturii. Pompierii au stins focul după două ore
Foto: ISU Caraș-Severin

UPDATE Ora 21:55 ISU Timiș a fost solicitat și a trimis în sprijinul ISU Caraș Severin două autospeciale de intervenție la înălțimi – o autoplatformă de 72 metri și o autoscară de 42 metri – și două autospeciale de stingere cu apă și spumă de 9000 litri, respectiv 7000 litri cu cu echipajele aferente.

Acestea vor interveni pentru lichidarea incendiului care se manifestă la acoperișul clădirii Instituției Prefectului și consiliului județean din Caraș Severin.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost dat în jurul orei 20:00, când oamenii au observat fumul gros care ieșea din acoperișul clădirii din Reșița.

VIDEO | Incendiu uriaș în Reșița, la clădirea Primăriei, Consiliului Județean și Prefecturii. Pompierii au stins focul după două ore
Foto: ISU Caraș-Severin

Prefectul de Caraș-Severin Cristian Gâfu a declarat pentru Libertatea că „în clădire nu au fost oameni, forțele de ordine au organizat perimetrul, să nu fie pericol în jurul clădirii, iar cei de la ISU Caraș-Severin încearcă să stingă incendiul”.

Noi avem sediul la etajul 1, etajul 3 și trei birouri la etajul 8. Clădirea este proprietatea Consiliului Județean, are nouă etaje, sunt birourile CJ la etajul nouă, dar arde acoperișul. Este un pod care nu acoperă toată clădirea, acoperă în interior undeva la jumătate de clădire

Prefectul de Caraș-Severin, Cristian Gâfu, pentru Libertatea:

Video: ISU Caraș-Severin


https://www.facebook.com/catacata.cata.526/videos/1691952874302707
Video: Cătălin Radu (Facebook)

Primele informații: nu sunt victime

Potrivit corespondentului Libertatea, incendiul a izbucnit în podul clădirii în care funcționează Consiliul Județean Caraș-Severin.

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”

Din primele informații, nu sunt victime. Salvatorii au intervenit cu patru echipaje de pompieri și trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de stingere cu scară.

Clădirea se află chiar în centrul orașului. 


Incendiu puternic la sediul Consiliului Județean și Prefecturii Caraș-Severin. Foto: ISU Caraș-SeverinIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.