Iată șase feluri de mâncare pline de savoare pe care trebuie să le încerci în post:
Pâine cu stafide
Ingrediente: maia – o jumătate de plic de drojdie uscată, o lingură de zahăr brun, un sfert de cană de apă caldă. Aluat – 670 g făină, două linguri de zahăr brun, două lingurițe de scorțișoară, un praf de sare, o cană și jumătate de apă, 100 g stafide; decor – apă, fulgi de migdale.
Preparare: pentru maia, se mixează drojdia cu zahărul și apa și se lasă să crească într-un loc cald. Între timp, se amestecă într-un vas mare făina cu
zahărul, scorțișoara și sarea. Se face o gropiță în mijloc, se adaugă maiaua dospită și o cană de apă. Se frământă și se adaugă treptat cealaltă jumătate
de cană de apă, până când aluatul nu mai e uscat și e ușor de frământat. Se transferă pe o planșă pe care se presară făină și se frământă bine, până se
obține un aluat elastic și nelipicios. Se unge un vas cu ulei, se pune aluatul în el, se acoperă cu o folie de plastic și se lasă la dospit până își dublează volumul. Se pun stafidele într-o crăticioară, se acoperă cu apă clocotită și se lasă 10 minute. Se scurg apoi foarte bine, se presară peste ele o lingură de făină, apoi se încorporează în aluat. Se împarte aluatul în două și fiecare bilă se face sul. Apoi, cele două suluri se împletesc. Se umezește pâinea cu puțină apă și se presară fulgii de migdale. Se așază într- o tavă unsă cu ulei și se lasă la dospit într-un loc cald până mai crește. Se coace la 220 de grade pentru 10 minute, iar apoi se reduce temperatura la 190 de grade și se mai coace încă 20-25 de minute. Se lasă la răcit pe un grătar înainte de a o tăia.
Roșii umplute
Ingrediente: 6 roșii medii, o pungă de legume mexicane (450 g), o lingură de ulei, sare, piper.
Preparare: se spală roșiile, se taie capacele și se scobesc de miez. Se pune un wok la încins, se toarnă uleiul, se adaugă legumele și miezul de roșii și se călesc 6-7 minute, apoi se lasă să se răcească. Se potrivește gustul de sare și piper. Se umplu apoi roșiile și se așază capacul deasupra.
Conopidă picantă
Ingrediente: o conopidă medie, o linguriță sau două de muștar, puțină făină, 100 g pesmet, o jumătate de linguriță de pudră de chilli, ulei, sare, piper.
Preparare: se curăță conopida, se desface în buchețele și se fierbe în apă cu sare cam un sfert de oră. Se scot buchețelele și se lasă la scurs. Între timp, se prepară o compoziție din 150-200 ml de apă, muștar, sare, piper și chilli. Se adaugă și făină până se obține o compoziție mai groasă. Se ia câte un buchețel de conopidă și se dă prin amestecul preparat, apoi prin pesmet, după care se pune la prăjit în ulei încins.
Tofu cu legume
Ingrediente: 450 g brânză tofu, o căpățână de usturoi, două lingurițe de sos de soia, o linguriță de oțet, o linguriță de sos chilli, o lingură de miere, ulei de măsline, o ceapă roșie, doi morcovi medii, un ardei gras roșu, 6 fire de ceapă verde, semințe de susan albe și negre, sare și piper după gust.
Preparare: se taie brânza în cubulețe de 2,5 cm și se prăjește într-o tigaie până devine aurie. Se amestecă usturoiul pisat, sosul de soia, oțetul, chilli, mierea și ulei cât să lege restul ingredientelor și se toarnă două treimi din sos peste tofu. Între timp, în altă tigaie antiaderentă se prăjesc 3 minute ardeiul și morcovii tăiați fâșii și ceapa tăiată solzișori. Se adaugă ceapa verde tăiată și se lasă pe foc pentru încă două minute. Se toarnă apoi brânza tofu peste legume, se stropește totul cu două linguri de apă, se pun sare și piper și se mai lasă la foc mic încă două- trei minute, să se întrepătrundă
aromele. Se decorează cu susan tras înainte în tigaie.
Melcișori cu nucă
drojdie, 100 g zahăr, 200 ml apă călduță, 100 ml ulei, un vârf de cuțit de sare, un plic de zahăr vanilat, două lingurițe de esență de rom; umplutură – două căni și jumătate de nucă măcinată, 5 linguri de zahăr, 3 lingurițe de cacao, 3 linguri de apă, o linguriță de esență de rom; sirop – 100 ml apă, trei linguri zahăr, o linguriță de esență de rom.
Preparare: pentru aluat, se pune într- un castronel puțină apă călduță, o linguriță de zahăr și drojdia și se lasă până se dizolvă. În alt bol se amestecă
restul ingredientelor (zahărul, apa călduță, uleiul, sarea, zahărul vanilat și esența de rom). Într-un bol mai mare se cerne făina, în mijloc se pune aiaua
(drojdia), apoi se toarnă și compoziția obținută din restul ingredientelor. Se frământă bine și se lasă la crescut cam o oră și jumătate. Între timp, se face umplutura, amestecând bine toate ingredientele într-un bol, și siropul, pentru care se amestecă apa, zahărul și romul. După ce a crescut, aluatul se împarte în două. Se întinde o foaie pe blat, se pune peste ea jumătate din umplutură, se rulează ca o ruladă și apoi se taie felii mai groase. La fel se procedează și cu a doua foaie. Se așază bucățile de ruladă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se mai lăsă cam 20 de minute la crescut. Se ung apoi cu sirop și se dau la cuptor până se rumenesc (cam 25 de minute, la foc mic).
Ciorbă de legume
Ingrediente: o ceapă medie, un morcov, un păstârnac, o jumătate de țelină mică, un ardei roșu, 250 g ciuperci, un cartof mare, o tijă de praz (cam 15 cm), 200 ml suc de roșii, sare, 400 ml borș, o jumătate de legătură de pătrunjel și două linguri de leuștean tocat.
Preparare: se toacă ceapa, țelina și ardeiul, morcovul și păstârnacul se taie rondele, ciupercile se taie felii. Se călesc toate în puțin ulei, câteva minute. Se adaugă apoi prazul tăiat rondele și se mai lasă un minut. Se toarnă peste ele 3 litri de apă caldă și se adaugă sare. După 25 minute se pune cartoful tăiat cubulețe și se mai lasă circa 20 de minute sau până se înmoaie. Se pune apoi sucul de roșii, iar peste 5 minute, borșul. Se potrivește gustul de sare. După vreo două minute se stinge focul și se adaugă pătrunjelul și leușteanul tocate.