Vestea morţii bărbatului a îndurerat pe toată lumea, dar a stârnit și revoltă. Locuitorii din Râmnicu Sărat solicită autorităţilor asigurarea serviciilor medicale si redeschiderea de urgenţă a Policlinicii din cadrul Spitalului Municipal.   

Vineri, după ce şi-au condus colegul pe ultimul drum, mai mulţi  taximetrişti au trecut prin faţa Primăriei din Râmnicu Sărat, atrăgând atenţia autorităţilor asupra faptului că oamenii au nevoie urgentă de asigurarea serviciilor medicale, scrie ziarul local Știri de Buzău.

La începutul pandemiei de coronavirus, după ce a fost decisă transformarea spitalului local în unitate suport pentru tratarea COVID-19, comunitatea râmniceană cu aproximativ 40.000 de suflete a rămas fără unitate de urgenţe, cazurile grave fiind trimise la Buzău sau Focşani.  

Autorităţile din Râmnicu Sărat solicită Ministerului Sănătăţii redeschiderea măcar a Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care au nevoie de servicii medicale de urgenţă.

Taximetristul a murit pe 18 mai în stația de taxi. Persoanele care au văzut scena au sunat la 112 pentru a chema ambulanţa, însă aceasta a întârziat deoarece a venit de la 40 de kilometri distanţă, din municipiul Buzău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News