„Asociaţia Numerologilor din România, prin adresa înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi cu nr. 81/05.01.2021, anunţă lansarea proiectului Numerologia o 9 legătură dascăl – elev, adresat exclusiv cadrelor didactice din învăţământul formal şi alternativ – educatori, învăţători, profesori”, se arată în adresa transmisă de Selena Costea, noul inspector școlar, care conține antetul Inspectoratului Școlar Județean Galați.

Într-o conferință de presă susținută astăzi, Selena Costea n-a știut ce să le răspundă gazetarilor, întrebată fiind despre proiectul numit „Numerologia o 9 legătură dascăl – elev”.

Jurnalist: Între instituția numerologilor și școală vedeți vreo legătură?
Selena Costea: Dar nu este… Am semnat o adresă de informare.

Jurnalist: Semnați și o adresă trimisă de asociația clarvăzătorilor, de exemplu?
Selena Costea: Nu vă pot răspunde până nu văd solicitarea.

Selena Costea a fost numită în decembrie 2020 la șefia Inspectoratului Județean Galați, după ce fostul inspector a câștigat un mandat de deputat, conform g4media.ro.

Numerologia este o credință în relația divină, mistică între un număr și unul sau mai multe evenimente care coincid, adesea asociată cu paranormalul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News