Un bărbat a fost scos în viață de sub dărâmături, la mai bine de 15 ore de la explozia din Beirut
Explozia din Beirut a lăsat în urmă zeci de persoane prinse sub dărâmături. Un bărbat a fost găsit în viață de salvatorii voluntari, la 15 ore după ce rămăsese prins sub dărâmăturile casei sale, potrivit DailyMail.
Zeci de oameni sunt încă dispăruți după explozia de marți, care a rănit peste 5.000 de persoane și a lăsat până la un sfert de milion de libanezi fără locuință. Sub dărâmături sunt încă prinși oameni, iar salvatorii încearcă să îi scoată în viață.
Un videoclip distribuit pe rețelele sociale arată cum oamenii aplaudă în timp ce un bărbat a fost găsit în viață de salvatorii voluntari, la 15 ore după ce a fost prins sub dărâmături. Bărbatul a fost transportat de salvatori la o ambulanță cu care a fost dus la spital, potrivit DailyMail.
Estimările oficialilor de la Beirut sunt că aproape 300.000 de persoane au rămas fără locuință după exploziile puternice care au ucis cel puţin 137 de oameni.