REPORTAJ/ Ce facem cu copiii supradotați? La 11 ani, Tibi are IQ de savant: „Aș vrea profesori care să nu țipe la mine”

• Tiberiu Țintea are IQ peste 130, categorie în care intră doar 2 la sută din populația planetei.
• Puștiul e membru MENSA, o organizație internațională non-profit a oamenilor cu IQ foarte mare, fondată în 1946 de un avocat australian și un om de știință britanic, cu scopul de a aduce laolaltă mințile luminate din întreaga lume.
• Dar Tiberiu e elev în clasa a V-a la o școală din Capitală.
• Cel mai mult îi place matematica! Nu-i place să scrie după dictare, nici să stea smirnă. Dacă ora nu e captivantă, dă din picioare sub bancă sau își găsește ceva de lucru cu mâinile. Deseori, dascălii îl ceartă că e neatent și nu ia notițe.
• A învățat poezia „If”, de Rudyard Kipling, în engleză, și a recitat-o cu patos la un festival școlar. N-a luat premiu, jurații i-au spus că e o poezie prea grea pentru vârsta lui.
• Excepțiile precum Tiberiu scot la iveală încremenirea în proiect a învățământului: sistemul de predare clasic nu ține cont de elevii cu inteligența peste medie 

de Florinela Iosip, Maria Andrieș, Bogdan Sorocan (video), Cristian Deheleanu (montaj)
Cum știi dacă ai un copil foarte inteligent? Vorbește mult și pune întrebări tot timpul. Nu e de mirare că Tiberiu Țintea, la cei 11 ani ai lui, reprezintă o bătaie de cap pentru profesori. Să ai în clasă un elev cu IQ peste 130, categorie în care intră doar 2 la sută din populația planetei, nu e chiar o fericire. Pentru că e un copil care nu respectă nici un tipar, mai ales cele despre tocilari. Vrea o metodă de învățare care să nu fie plictisitoare, care să-i stimuleze curiozitatea și să-i dea libertate de mișcare și de exprimare.

De exemplu, lui Tiberiu, care e în clasa a V-a la Liceul Nichita Stănescu din București, nu-i place să scrie după dictare, nici să stea nemișcat. Dacă ora nu e captivantă, dă din picioare sub bancă sau își găsește ceva de lucru cu mâinile. Deseori, dascălii îl ceartă că e neatent și nu ia notițe.

„Nu are zece pe linie, nici pomeneală. Înțelege tot ce se spune în clasă, dar lui i-ar plăcea să discute cu profesorii”, spune tatăl lui Tiberiu, Valentin.

Dați-i un copac și va mișca lumea!

Din ce face la școală, lui Tiberiu îi plac cel mai mult matematica și recreațiile, când se joacă sau stă de vorbă cu prietenii. Îi place să se urce în copacii din curtea școlii și să le spună elevilor din clasele primare că e Omul-Păianjen. De cățărat e legată și cea mai veche amintire a lui: se urca pe marginea pătuțului și sărea în patul părinților.

Fotografia care îl amuză pe Tiberiu cu orice ocazie: sugarul a cărui figură se ițește prin deschizătura cortului

Mama e economist, tatăl, inginer. Amândoi, mari iubitori de munte. Încă de când era în scutece, îl luau pe Tiberiu în expediții, cu cortul. Puștiul a ajuns pe Moldoveanu când avea 8 ani. Acum se cațără în cadru organizat, la un club din București. Face parte din lotul național de escaladă pentru copii și are medalii naționale și internaționale. Anul trecut a devenit vicecampion balcanic la bouldering (o formă de cățărare fără asigurare, pe rute foarte scurte).

„Din păcate, în România e foarte greu să practici acest sport la seniori. Sunt foarte puține săli, iar cele existente sunt departe de nivelul celor din Vest”, spune tatăl lui Tiberiu. Chiar dacă escalada a intrat în rândul disciplinelor olimpice, calificarea unui român la Jocurile Olimpice pare un vis imposibil.

Schior, canotor, cititor

Însă pofta de mișcare a lui Tiberiu e irepresibilă. Merge și la schi, și la canotaj. Joacă și în reclame, cu destul succes, pentru că e dezinvolt în fața camerelor. E un copil mai degrabă slăbuț, cu părul vâlvoi și ochi mari, ca personajele din desenele animate japoneze. „Nu îți trebuie mușchi la cățărat, îți trebuie tehnică”, explică Tiberiu.

Acum trei ani, Tibi a escaladat Vârful Moldoveanu (2.544 m), cel mai înalt din România, alături de părinții săi

Stă cu nasul în cărți numai când nu poate zburda pe afară. Îi plac aventurile lui Pax, vulpița din cartea omonimă a scriitoarei Sara Pennypacker. A citit câteva volume din „Pisicile războinice” și tot ce-a apărut din „Jurnalul unui puști”. A învățat poezia „If”, de Rudyard Kipling, în engleză, și a recitat-o cu patos la un festival școlar. N-a luat premiu, jurații i-au spus că e o poezie prea grea pentru vârsta lui.

Lui Tiberiu îi place să povestească filme și să inventeze glume, împreună cu prietenii lui. Nu e un cățărător solitar, preferă să escaladeze în echipă și are un simț moral dezvoltat. Nu suportă deciziile nedrepte ale celor mari. De pildă, să fie notat cu 2 pentru un singur răspuns greșit. „Nu arată cât ai învățat, nu știai asta, dar poate știai să răspunzi la alte întrebări”, explică puștiul.

Ar vrea școală în realitate virtuală

Dacă ar fi după el, fiecare lecție ar fi predată cu ajutorul dispozitivelor de Realitate Virtuală. „Să fie o aventură, un joc, în loc să stăm să ne uităm la tablă”. Tiberiu se mulțumește și cu mai puțin: la română, de pildă, textele literare să fie citite pe roluri, „să fie mai palpitant”. Iar profesorii, pe cât posibil, „să nu țipe la noi, dacă li se pare că ne jucăm cu telefonul, să vină să vadă dacă e telefon sau altceva. Apoi să ne certe”.

Familiar cu drumețiile, Tiberiu nu se sperie de greutatea ghiozdanului. Știe că în unele zile ghiozdanul cântărește mai mult cu un kilogram, pentru că are mai multe ore. Temele nu îi consumă prea multe ore. „Dar în unele zile timpul trece foarte greu. În altele, nu știu de ce, trece foarte repede. Iar când trebuie să mă duc la școală, mă trezesc greu dimineața, la șapte. Când nu am școală, n-am nici o problemă cu trezitul devreme”.

O propunere genială: „Renunțați la mașini!”

Prieteni imaginari? Da, a avut unul. „Era ca și cum aș fi avut două conștiințe. Una din ele semăna cu dragonul din Mulan, discutam, eu ziceam da, el zicea nu”. Din ce-a observat în călătoriile în străinătate, la concursuri sau în concediu cu părinții, două lucruri i-au plăcut: „Străinii au mai multe autostrăzi. Și nu au garduri între case. Se înțeleg vecinii între ei, de unde până unde ține grădina”.

Pentru aglomerația din București, Tiberiu are o soluție simplă: „Să mergem toți cu bicicletele! Doar cei care au bagaje multe să ia mașina. Sau metroul”. Încă nu s-a gândit cum poate Capitala să scape de gunoaiele care i se par prea multe.

Cei puțini care ne gândesc lumea

Faptul că a devenit membru MENSA nu i-a schimbat foarte mult programul lui Tiberiu. „Doar că vineri după-amiază mergem la reuniunea grupului local. Până acum n-am întâlnit nici un copil”.

MENSA este o organizație internațională non-profit a oamenilor cu IQ foarte mare. A fost fondată în 1946, de un avocat australian și un om de știință britanic, cu scopul de a aduce laolaltă mințile luminate din întreaga lume.

MENSA are în jur de 100.000 de membri, înregistrați în 50 de organizații naționale. MENSA România numără doar câteva sute de membri, dintre care câteva zeci de tineri și copii. Admiterea se face pe baza unui test de inteligență.

Tiberiu încă nu s-a hotărât ce va fi când va fi mare, ultima meserie cu care a cochetat e cea de inginer de avioane sau inginer de tren sau „inginer de ceva”. Până una-alta, are de trecut prin orele de gimnaziu, ore care uneori pot fi foarte lungi.

Potențialul se pierde

Statisticile arată că România are aproape 200.000 de copii cu abilități înalte, cel mai mare număr din Europa. Sunt mulți, dar puțini sunt descoperiți de profesori sau familie. Iar atunci când talentele lor nu sunt dezvoltate, potențialul se pierde. La fel și legătura cu școala.

„Nu toată lumea ajunge la facultate. Poate cea mai importantă parte este până la intrarea în facultate. Școala generală, liceul”, este de părere Leon Zăgrean, președintele Societății Române de Neuroștiințe.

Doar 1% dintre copiii supradotați din România au trecut, în ultimii șapte ani, printr-un program educațional creat special pentru nevoile lor. Pentru mulți dintre ei, dezvoltarea talentelor înnăscute nu este singura problemă. 97% dintre puștii cu abilități înalte au probleme de integrare socială, dacă nu sunt sprijiniți.

Inițiativele au venit din mediul privat. Simona Mitrea, specialist în științe educaționale, e fondatoarea Centrului pentru copii supradotați. Există proiecte, cel puțin pe hârtie: un plan ca, până în 2020, să fie construită o școală pentru copiii supradotați.

„Suntem în discuții atât cu instituțiile statului, cât și cu potențiali finanțatori, ne dorim în jurul nostru o comunitate de oameni de business care să sprijine acești copii, pentru că așa cum vedem statisticile, ei îngroașă de multe ori rândurile analfabetismului funcțional și-atunci e necesar să le creăm un context de învățare diferit de ce se întâmplă în sistemul de învățământ”, a explicat Simona Mitrea.

Ce spun reprezentanții școlii românești

„La nivelul Bucureștiului nu există centre dedicate pentru copiii supradotați în sensul general, unde să poată aprofunda cele mai importante domenii de studiu din programa școlară sau unde să se poată dezvolta pe mai multe paliere. În schimb, în Capitală avem câteva centre de excelență pentru anumite domenii: matematică, fizică, chimie, filosofie etc. Acestea sunt organizate în cadrul unităților școlare și sunt finanțate de primăriile de sector”, a declarat pentru Libertatea Ștefania Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar din Municipiul București.

Urmărește-ne pe Google News

• Reportaje