Despre Laura Codruța Kovesi, fostul președinte a spus că “a făcut mult rău justiției” când a fost la șefia DNA, dar ar vota pentru ea să fie numită procuror-șef european, argumentând că “ar fi o recunoaștere a luptei împotriva corupției”.
„PSD m-a păcălit și pe mine, ca pensionar”
– România se află în an electoral, politicienii fac promisiuni. Ce au de câștigat românii?
– Sincer să fiu, nu am văzut prea multe promisiuni electorale, în campania asta, care deja a început. Cu excepția PSD, care e la guvernare și m-a păcălit și pe mine, ca pensionar, cu pensia. Nu crește. Dacă o indexau, luam mai mulți bani decât cu creșterea din septembrie. În afară de Guvern, disputa electorală nu e pe soluții legate de Uniunea Europeană, ci pe justiție și pe Dragnea. Ceea ce, după părerea mea, e o mare greșeală.
– De ce?
– Românii vor trece din nou printr-o campanie de europarlamentare fără să înțeleagă ce înseamnă Uniunea Europeană, cine suntem noi în cadrul Uniunii Europene și care-i misiunea noastră în cadrul acestei Uniuni pe care ne-am dorit-o atât de mult. În momentul de față, românul înțelege că Uniunea Europeană înseamnă Timmermans care ne ceartă și fonduri europene pe care nu le absorbim. Ceea ce e jalnic și poate duce la un moment dat la ceea ce a dus neinformarea populației în Marea Britanie. Când populația e neinformată, poate fi manipulată. Și te trezești cu un referendum despre ieșirea din UE.
– Ați criticat Guvernul că n-a indexat pensiile. Ministrul muncii susține că sub mandatul dumneavoastră au fost tăiate pensiile.
– Atunci, România era într-o perioadă de criză. Eu îmi asum, le-am spus cinstit românilor, uite, asta trebuie să facem. Deosebirea dintre mine și ei este că eu le-am spus românilor ce intenționează Guvernul să facă, pe când ei i-au păcălit pe români, în loc să acorde indexarea de 9 la sută în ianuarie, vă dăm 15 la sută în septembrie. Conform legii, trebuia dată indexarea. Dacă doreau să mărească pensiile cu șase procente, puteau s-o facă din septembrie. Uite-așa, i-au furat pe pensionari de 3,9 miliarde de lei. I-au furat mințindu-i că le măresc pensiile.
„Nu aș fi numit-o pe Dăncilă pentru nimic în lume”
– Ce părere aveți despre Guvernul Dăncilă?
– Probabil sunt cele mai slabe guverne pe care le-a avut România de la Revoluție încoace, guvernele PSD de la alegerile din 2016 încoace. Sunt guverne neputincioase, incapabile să fie credibile în relația cu partenerii străini și incapabile să dea o direcție de dezvoltare. Ei s-au transformat într-o casă de dezbateri sociale, pe care le rezolvă parțial sau le împachetează în minciuna creșterilor din 2019. Și cu asta cred că și-au făcut treaba. Mai realizează un lucru, pe care, zic eu, nu l-a realizat nici un alt guvern: au transferat dezinformarea și în relațiile cu partenerii externi. Încearcă tot timpul să mintă la Bruxelles, să prezinte lucrurile altfel. În respectarea angajamentelor pentru NATO mint… Trăiesc într-o păcăleală din asta.
– De ce sunt neputincioase?
– Este vorba de o neputință intelectuală, nu-i suspectez că n-ar vrea să absoarbă fonduri de la UE, că-s bani gratuiți. Ei bat câmpii, vorbesc de parteneriate public-private, care-s mult mai scumpe. Sunt incapabili să genereze proiecte. În modul cel mai sincer, cred că au probleme de minimă inteligență, cu un IQ sub media populației. Să fii ministru, de exemplu, înseamnă să ai viziunea unui proiect.
– Așadar, ați fi acceptat numirea Vioricăi Dăncilă ca premier?
– Nu aș fi numit-o pe Dăncilă premier pentru nimic in lume, deși o respect, e un politican modest, de bun simț până la numirea sa în această funcție. Apoi, a avut păpușarul în spate și s-a lăsat mânată de Dragnea. Nimic nu o recomandă pentru această funcție, așa cum, de altfel, era și cazul lui Grindeanu, și al lui Tudose. Aș fi avut curajul să dau guvernarea Opoziției, pentru că aveam toată justificarea, măcar de dragul jocului politic, chiar dacă nu trecea Guvernul.
„Să controleze justiția e visul oricărui pesedist”
– Cum vi se pare Liviu Dragnea, e un lider capabil să țină PSD în jurul lui?
– Liviu Dragnea a devenit un cancer, o tumoare canceroasă în aparatul de stat. Stilul lui e să se amestece în deciziile economice, de politică fiscal-bugetară, dar niciodată direct, ci prin interpuși. Uitați-vă ce face cu justiția! Eu pretind că am o viziune echilibrată asupra justiției. Justiția a făcut progrese enorme, din 2004 până în 2014, dar nu e perfectă. Sunt lucruri care trebuiau corectate. Justiția are nevoie de modificări. Guvernul și strada fac, în mod egal, rău justiției. Guvernul vrea să subordoneze justiția, să o politizeze.
– De ce?
– E visul oricărui pesedist, de când mama lui l-a făcut, a doua zi după revoluție. Cealaltă parte spune: “Nu atingeți nimic, nu modificați nimic”. Acest lucru e la fel de greșit, pentru că au făcut un sendviș, iar la mijloc e Justiția, care are nevoie de modificări. Am ajuns, după cei din stradă, să relativizăm Constituția… O facem cum vrei noi, nu cum e scrisă. E clar că PSD vrea justiția sub control, dar și cei din stradă, practic, blochează evoluția justiției, consolidarea statului de drept din România.
– Libertatea a publicat un material despre dosarul penal în care e inculpat Darius Vâlcov, consilierul premierului pe economie.
– Darius Vâlcov face doar ce îi spune Dragnea, care nu înțelege nimic din macroeconomie. La fel ca și discotecarul, dandy-ul de la Finanțe, Teodorovici, el execută. Ei nu au făcut decât să adâncească deficitul de cont curent, ceea ce ne creează mari probleme, pentru că trebuie acoperit cu bani de undeva. Aici e vorba de slăbiciunea premierului, care nu îl ia pe Vâlcov de cravată și să îl scoată pe prima ușă din Palatul Victoria. E adevărat că nu e o decizie definitivă în instanță, dar până se clarifică situația ta definitivă în instanță, ieși tu din Palatul Victoria. Ce încredere pot să aibă companiile și cei din mediul de afaceri, când știu că la Palatul Victoria se află un tip de calibrul acestui Vâlcov? Deci e o mare greșeală!
„Sper că electoratul de azi e mai greu de manipulat”
– Cum apreciați decizia președintelui Iohannis de a convoca un referendum pe justiție?
– Referendumul pe justiție este absolut important, dar va avea o opoziție feroce din partea PSD-ALDE-UDMR. E greu să presupunem că în această legislatură vom avea două treimi din Parlament, ca să fie modificată Constituția. E la fel ca referendumul cu 300 de parlamentari. Am vrut și atunci, când premier era Emil Boc, să fie revizuită Consitutia și nu am reușit.
– La fel ca justiția și Constituția poate fi îmbunătățită.
– Trebuie să tratăm lucrurile în legalitatea lor, mai ales față de UE. Justiția este partajată între UE și statul membru. Partajarea înseamnă că, pe domeniul respectiv, prioritate are UE atunci când reglementează și ești obligat să le preiei. Dar unde nu reglementează, nu are dreptul să se bage în schimbările naționale. La noi, asistăm la un război Timmermans – Guvern, pe care Timmermans (prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans – n.r.) l-a împins dincolo de niște limite. Timmermans face abuzuri, care i se permit, pentru că băieții aceștia (guvernanții PSD – n.r.) nu știu carte.
– Ce recomandați electoratului PMP cu privire la referendumul pe justiție?
– Cu siguranță vom îndemna electoratul PMP (Partidul Mișcarea Populară- n.r.) să voteze. E foarte important să se valideze referendumul, indiferent de întrebări. E vitală validarea, pentru că este pe justiție. Imaginați-vă reacția PSD a doua zi după invalidarea referendumului. Vor spune: “Vedeți, v-am spus noi? Poporul nu e de acord cu justiția. Aduceți justiția, aici, în Kiseleff (unde se află sediul PSD – n.r.)!” Și, apoi, repede ordonanță, ca să o subordoneze. Riscul e foarte mare, românii trebuie să înțeleagă că la acest referendum trebuie să meargă.
– Cum vi se pare electoratul de azi, s-a schimbat față de cel din anii 90?
– Întotdeauna există un progres în rândul electoratului. Sper să fie mai greu să fie manipulat. În ceea ce mă privește, îmi voi dedica toată campania pentru europarlamentare încercării de a transfera tot ce știu către români, în așa fel încât să afle și despre valorile UE, care dau conduita politicienilor în raport cu România, atunci când e cazul să reacționeze.
„Mi-e greu să-i uit pe Orban și Ponta schimbând gecile”
– Ce părere aveți despre prestația președintelui Iohannis?
– În general, sunt greu de impresionat. Dar, în nebunia pe care a creat-o PSD, din 2016 încoace, e clar că cel mai mare merit al lui Iohannis este acela că a ținut linia europeană, uneori chiar exagerând, și bine a făcut.
– Despre partidele din Opoziție ce credeți?
– Sunt un om care s-a lovit de tot ce e mai bun și ce e mai rău în politică. Încă mi-e greu să îi uit pe liberali, când erau USL (Uniunea Social-Liberală – n.r.), iar în 2012 făceau țăndări statul de drept. În 48 de ore au ras conducerea Senatului, conducerea Camerei Deputaților, au ras Avocatul Poporului și l-au suspendat pe președinte. Mi-e greu să uit imaginile de pe stadion cu Victor Ponta și Crin Antonescu și schimburile de geci dintre liderii celor două partide (PSD și PNL – n.r.). Ludovic Orban a luat geaca roșie, iar Ponta, pe cea galbenă. După aventura de atunci, am ratat intrarea în Schengen. Trebuia să se întâmple în acel an, în octombrie.
– Ultimul sondaj IMAS despre prezidențiale îl plasează pe Iohannis pe primul loc, cu peste 40 la sută din preferințe.
– În momentul de față, Iohannis nu are adversar viabil. Nici Tăriceanu sau Firea nu pot să îl bată pe actualul președinte. A mai încercat Oprescu, bazându-se pe cota de popularitate ca primar, și a obținut doar 2 la sută din voturi.
„Kovesi a dat muniție PSD-ului să atace justiția”
– Cum votați dacă erați membru în comisiile care au audiat-o pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de șef al Parchetului European?
– În mod categoric, Laura Codruța Kovesi a făcut mult rău justiției. Și a dat muniție PSD, prin spectacolele pe care le-a regizat în fața DNA, în 2015, împreună cu presa, care era avertizată și primea documente standard, ca să poată să dezvolte subiectul și politicianul ieșea cu cătușele la vedere, la oră de vârf. Nu așa se face justiție, mai ales că erau arestări preventive. O condamn pentru asta, dar și pentru cererea, aprobată de judecător, de încarcerare a unei doamne (Crinuța Dumitrean, fost președinte al ANRP – n.r.), care era însărcinată în luna a opta… și tu o bagi la închisoare 30 de zile! Ce fel de om ești să faci asta doar pentru gloria ta? Anul 2015 va rămâne unul negru în justiție, care a dat multe rateuri, mai ales cu arestările preventive. Din păcate, a dat posibilitatea PSD să justifice de ce vor să demoleze justiția, în loc să o corecteze. Însă suntem într-o cu totul altă zonă când ne referim la funcția de procuror-șef al Parchetului European.
– Ce fel de zonă?
– Ar fi o funcție importantă la nivel european, pentru 7 ani. Ar fi o recunoaștere a luptei împotriva corupției. Aș vota pentru Laura Codruța Kovesi ca procuror-șef european.
– Despre procurorul general Augustin Lazăr ce părere aveți: trebuie revocat sau nu?
– În ceea ce-l privește pe Augustin Lazăr, s-a intrat într-un joc. Toți procurorii comuniști trebuiau dați afară la Revoluție. Nu am făcut-o, nu putem spune acum “pe tine te stigmatizez, iar pe tine nu, pentru că am eu un interes”. Justiția din vremea aceea, cu tot cu procurori și judecători, a fost un instrument formidabil de ținere sub control a oamenilor, a eventualilor rebeli, în raport cu ceea ca făcea Partidul Comunist Român (PCR). Justiția însemna procurori și judecători, la vremea aceea. Acum, Constituția spune clar că justiție înseamnă numai judecători. Procurorii erau jupâni atunci, față de judecători. În regimul comunist, procurorul era Dumnezeu. Dar dacă vorbim de Lazăr, hai să vorbim despre toți procurorii de atunci.
– Credeți că a comis un abuz sau doar și-a făcut treaba?
– Nu am nici un element să zic că a făcut un abuz, cred că a respectat legea vremii.
„Sunt adeptul Statelor Unite ale Europei”
– Ce probleme are Europa anului 2019?
– UE are un set de probleme pe care nu a reușit să le rezolve, ceea ce generează ascensiunea euroscepticilor. Europenii sunt nemulțumiți pentru că UE nu a fost capabilă să rezolve problema migrației. Deși europenii plătesc taxe, UE nu a fost capabilă să aibă frontiere sigure. UE e într-o criză socială legată de tineri. Deși șomajul este mic în UE, avem 23 de milioane de șomeri, din care 24% sunt tineri, între 18 și 25 de ani. Cetățeanul european e îngrijorat de terorism, pe care nu putem să îl controlăm.
– Dacă veți fi ales în Parlamentul European, veți lăsa familia acasă.
– Sunt încrezător că o să plec la Bruxelles, dar depinde de electorat. Am negociat cu familia, am ajuns la o înțelegere, din moment ce candidez. Am promis că vin acasă în fiecare weekend.
– Ce fel de europarlamentar veți fi, jucător sau spectator?
– Voi fi un europarlamentar extrem de activ, pentru că știu foarte multe și sunt un adept al creării Statelor Unite ale Europei. Așa cum suntem acum, vom suporta consecințele globalizării. Dacă nu vom fi o Europă unită, nu vom urca pe puntea unde se iau decizii, ci vom rămâne la motoare să executăm comenzi.
– Ce facem cu marele licurici, cum numeați SUA?
– Nu există variantă pentru România de garantare a securității fără parteneriat cinstit cu Statele Unite și cu Marea Britanie.
„A fost pasiunea mea în politică să bat PSD”
– Cine v-a dezamăgit cel mai mult, dintre colaboratorii din politică?
– Nimeni. În politică, sunt parteneriate bazate pe obiective. Când se realizează obiectivul, fiecare își vede de drumul lui. Nu am avut prieteni în politică, ci doar parteneri. Dușmani, slavă Domnului, am în PSD. A fost pasiunea mea în viața politică să bat PSD de câte ori îl prind. Și de câte ori l-am prins… l-am bătut.
– Ce mesaj aveți pentru românii care au plecat sau vor să plece din țară?
– E un drept al lor, dar ei nu pleacă doar din cauza salariilor, ci mai ales din cauza calității vieții. Venind aici, nu mai au calitatea asistenței medicale din Italia, Franța sau Spania, nu au autostrăzile de acolo, grija mediului din acele țări și mai ales calitatea școlii, pentru cei ce au copii acolo. Și multe altele. România a progresat, dar nu suficient de repede sau pe măsura posibilităților pe care le are. Nu cheltuim banii UE, pentru că nu avem proiecte sau nu sunt gata. Aici suntem, incapacitatea administrativă ne mănâncă. Întoarcerea lor e posibilă, dar nu când cresc salariille, ci calitatea vieții.