VIDEO / Învățăturile unui activist rus răpit și torturat. Interviu cu Oleg Kozlovsky, cercetător Amnesty International și activist pentru drepturile omului, răpit în Ingușetia

Dacă nu ești pregătit să lupți pentru drepturile tale, în final vei rămâne fără drepturi. În România, din fericire, nu riști să ajungi la închisoare pentru proteste, dar poate poți să ai probleme la serviciu, poți deveni ținta unei campanii de denigrare, însă este ceva pentru care trebuie să fii pregătit. 
Oleg Kozlovsky, Amnesty International

Oleg Kozlovsky este cercetător Amnesty International și activist rus pentru drepturile omului. A fost arestat de mai multe ori ca urmare a protestelor pașnice pe care le-a organizat pentru apărarea democrației în Rusia, Belarus, Ucraina și Moldova.

La finalul anului 2018, a fost răpit și torturat.

Kozlovsky, care a venit în România cu ocazia festivalului pentru drepturile omului One World, a acordat un interviu pentru Libertatea despre cum l-a schimbat experiența torturii, despre cum îi pleacă prietenii din Rusia sau sunt omorâți, dar și despre motivele care îl fac să continue lupta pentru drepturile omului.

– Ca activist pentru drepturile omului, v-ați imaginat vreodată că veți fi răpit și torturat?
– Nu am exclus asta, fiindcă știu, ca activist pentru drepturile omului, că în Rusia se poate întâmpla asta. Cu toate astea, nu te aștepți ca așa ceva să ți se întâmple ție, iar când are loc, este un șoc.

– Ce vă amintiți din ziua respectivă?
– Eram în Ingușetia, o mică republică de lângă Cecenia, care era destul de sigură pentru activiști, deși au mai avut loc răpiri acolo. Cu doar câteva luni înainte să ajung eu, unul dintre capii poliției din Ingușetia a fost trimis la închisoare chiar pentru astfel de activități. Dar cât eram acolo, totul părea sigur, liniștit, nu păreau să fie amenințări sau riscuri. Chiar mă gândeam că este o expediție destul de plictisitoare, că nu se întâmplă prea multe și că ar trebui să mă întorc acasă pentru a lucra la chestiuni mai importante.

– Apoi a început teroarea. Ce s-a întâmplat?
– Era seara târziu, chiar înainte să mă întorc la Moscova. Eram în hotel și cineva a bătut la ușă, era un bărbat pe care nu îl mai văzusem și m-a întrebat dacă aș vrea să mă văd cu unul dintre liderii protestelor, proteste care aveau loc acolo. Eu eram în Ingușetia pentru a monitoriza aceste proteste. Am fost surprins, fiindcă nu spusesem nimănui în ce cameră voi sta. Dar m-am gândit că a întrebat la recepție. Am acceptat, era responsabilitatea mea să mă întâlnesc cu oameni pentru a înțelege mai multe perspective. Am coborât. Mi-a spus că omul respectiv se teme că va fi arestat, așa că nu iese pe străzi și m-a rugat să intru în mașină.

Privind înapoi, îmi dau seama că a fost o prostie din partea mea, dar atunci am zis ok, trebuie să intru în mașină dacă vreau să mă întâlnesc cu persoana respectivă

Când am intrat în mașină, au început problemele. Am realizat că ceva este greșit, fiindcă inițial nu era nimeni acolo, iar în câteva secunde au intrat doi bărbați cu măști pe față și căști pe cap, nu îi puteai identifica, li se vedeau doar ochii.

Mi-au spus să le dau telefonul, m-au percheziționat, au desfăcut telefonul, ca să nu pot fi urmărit și au plecat cu mașina.

– Ce s-a întâmplat mai departe?
– Pe drum mă întrebau cine sunt, cine m-a trimis acolo, cine m-a plătit, ce vreau, de ce fac probleme în republica lor și alte lucruri de genul acesta. Cred că nu știau cine sunt, dar observaseră că venisem din Moscova, că mă întâlneam cu activiști locali, că puneam întrebări, vorbeam cu lumea. Așa că au vrut să îmi arate cine sunt șefii și să scoată cât mai multe informații de la mine. Am fost dus pe câmp, undeva în pustietate, probabil lângă Magas, capitala Ingușetiei. Am fost dezbrăcat, bătut.

De două ori mi-au spus că mă vor împușca și mi-au pus arma la tâmplă

M-au întrebat dacă îmi spun rugăciunea. Era o presiune psihologică. Mi s-a declanșat un mecanism psihologic de autoconservare.

Nu eram speriat, m-a surprins că nu simțeam frica și mi se părea că mă uit la un film. Aveam acel sentiment ciudat de a mă întreba cum se va termina acest film. Mă priveam ca și cum aș fi o a treia persoană

– Din fericire s-a încheiat cu bine, sunteți aici. Ce s-a schimbat după acest eveniment?
– Cel mai mult m-au afectat amenințările la adresa familiei mele și înțeleg foarte bine că nu am cum să îmi protejez familia și că guvernul nu e interesat să o protejeze. O vreme a trebuit să părăsim țara, dar apoi am revenit. Familia mea trebuie să fie în continuare foarte atentă, să luăm măsuri să ne protejăm. Nu m-am mai întors în Ingușetia, dar plănuiesc să fac asta cândva. Lucrurile sunt diferite acum, când vizitez partea aceea din Rusia.

– Cât de periculos este să fii activist, jurnalist sau chiar oponent politic în Rusia?
– Ca să vă dau un exemplu, dintre prietenii mei care erau fie implicați în politică, fie activiști pentru drepturile omului, cred că în ultimii ani câteva zeci au plecat din țară.

Unii au plecat fiindcă au avut alte oportunități, dar mulți fiindcă erau sub pericol iminent de a fi arestați, duși în închisoare, sau integritatea lor fizică și a familiei era sub amenințare.

Aceasta este realitatea. Unii au fost închiși, alții au fost uciși. Asta nu înseamnă că asta li se întâmplă tuturor, tot timpul. Sunt zeci de mii de oameni care participă în activități pentru drepturile omului, ale opoziției, grupuri care protestează. Majoritatea acestor oameni continuă să aibă vieți normale, mai mult sau mai puțin. Ocazional, au diverse probleme, sunt amendați pentru proteste pașnice sau își pot pierde slujba, dacă lucrează în sectorul public.

Societatea civilă rusă este vie, în ciuda acestor lucruri.

– Este vorba despre prizonieri de conștiință? Și noi am avut așa ceva în România în timpul comunismului.
– Ceea ce se întâmplă în general sunt un fel de procese de formă, nu le-aș numi procese legale sau echitabile. Chiar și legea rusă, care e învechită, este încălcată. În majoritatea cazurilor, oamenii sunt arestați, sunt acuzați de o crimă falsă, precum posesia de droguri. Uneori sunt acuzați de alte crime politice, cum ar fi participarea într-o organizație extremistă. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri recente din Rusia este cel în care o femeie a fost acuzată că a participat într-o “organizație indezirabilă”, o etichetă care poate fi pusă de guvern oricărei organizații străine, fără motivație.

Femeia poate intra pentru 6 ani la închisoare doar fiindcă a participat la o mișcare prodemocrație și activități pentru drepturile omului

În general există un proces, există avocați. Dar în ultimii ani am văzut tot mai multe cazuri în care se apelează la tortură, în special în cazuri legate de terorism. Oamenii sunt prinși, torturați și sunt smulse confesiuni de la ei. Apoi începe un proces, iar guvernul îi arestează și se folosesc de confesiunea respectivă. Sunt și cazuri extreme, de exemplu în Caucazul de Nord, unde oamenii pot dispărea fără urmă sau pot fi găsiți uciși. Guvernul spune că erau teroriști și au fost uciși pe loc.

– Amenințările nu par să fie doar pe teren rusesc. De exemplu, UK a acuzat Rusia de otrăvirea unor cetățeni britanici. Ce părere aveți de aceste acte de teroare?
– Din păcate, Rusia (și înainte Uniunea Sovietică) are o lungă istorie de eliminare fizică a oponenților guvernamentali de peste hotare. Știm de soarta lui Leon Troțki, ucis în Mexic la ordinele lui Stalin. Au fost și mai mulți disidenți, iar recent cazurile din UK. A mai fost atacul asupra lui Alexander Litvinenko, fost ofițer KGB care a plecat în Londra, unde milita împotriva lui Vladimir Putin, chiar a scris o carte despre asta și a fost ucis cu poloniu.

Persoana acuzată de guvernul britanic pentru crima asta este în prezent un înalt oficial în Parlamentul rus. În Republica Centrafricană a fost un caz îngrozitor în care au fost uciși trei jurnaliști care investigau organizația militară Wagner, care este condusă de o persoană apropiată Kremlinului – care era un bucătar, iar acum coordonează mai multe afaceri, inclusiv ferma de troli implicată în alegerile din SUA.

– Că tot a venit vorba de alegeri. Ce credeți de alegerea lui Trump? E un semn că lucrurile pot merge într-o direcție și mai rea din punctul de vedere al drepturilor omului?
– Ceea ce am putut vedea era că propaganda rusă a fost în favoarea lui Trump sau cel puțin împotriva lui Hillary, în campania din 2016. Cred că au încercat să îl ajute, dar nu cred că au avut puterea de a schimba rezultatul.

Cred că au vrut să stârnească niște haos în Statele Unite, ca să folosească acest haos în interes propriu

Ceea ce am observat este că atunci când vin oficiali americani de rang înalt în Rusia nu se mai întâlnesc așa mult ca în trecut cu activiști pentru drepturile omului, precum administrațiile din trecut. Și cred că ăsta e un semn rău. Pe de altă parte, societatea și cetățenii din Rusia sunt cei care pot schimba țara în mai bine, nu o influență din SUA sau din Europa, care poate avea efecte marginale.

– Dar influența Rusiei asupra altor teritorii? În România suntem îngrijorați, având în vedere trecutul nostru sub blocul comunist. Credeți că Rusia ar vrea să influențeze o țară precum România?
– Kremlinul cred că acționează oportunist, nu cred că au o strategie macro, cu anumiți pași de urmat. În primul rând, se uită la statele din apropiere în care sunt vorbitori de rusă, cum ar fi Estonia, Letonia, Belarus, Moldova, unde eforturile de propagandă sunt mari. Unul din motivele pentru care Ucraina are aceste conflicte este că vorbitorii de rusă din estul Ucrainei se uită la televiziuni rusești și nu ucrainene. Așa că și-au luat știrile de acolo, iar Kremlin a făcut o campanie de-a lungul anilor și a pregătit oamenii pentru războiul civil.

Când vine vorba despre România și alte state est-europene, cred că se caută oportunități, iar dacă găsesc slăbiciuni, vor încerca să le exploateze

Vor încerca să creeze disensiuni între diverse grupuri sociale, fiindcă nu cred că se așteaptă să ocupe astfel de țări, membre NATO. Când toți luptă unii împotriva altora, apar oportunitățile pentru Rusia.

– Care sunt soluțiile pentru a te împotrivi guvernelor și grupurilor care amenință drepturile omului?
– Cred că toate instrumentele democrației trebuie folosite: alegeri, presă independentă, internet. Toate joacă un rol important. Chiar dacă nu ai acces la ele, cum este în Rusia, unde știi rezultatul alegerilor dinainte, unde știi că nu vei câștiga la procese împotriva guvernului, unde presa independentă are resurse puține și audiență mică.

Poți oricând protesta, te poți organiza și face acțiuni nonviolente împotriva politicilor cu care nu ești de acord. Sunt acțiuni pe care nu le poate opri nici conducerea cea mai tiranică. Desigur, întrebarea este care sunt consecințele

– Îți riști viața.
– Da, dar prin a-ți risca viața, a-ți risca libertatea, a-ți risca slujba demonstrezi cât de important este demersul pentru tine. Din nefericire, sunt mulți oameni cărora nu le pasă de drepturile pe care le au sau pe care nu îi afectează direct anumite legi – nu se bagă fiindcă legea le afectează vecinul, nu pe ei, așa că nici vecinul nu se va implica pentru ei. Lipsesc solidaritatea dintre oameni, capacitatea de a lucra împreună, de a se organiza, de a se apăra, de a găsi compromisuri chiar și atunci când nu sunt de acord, fie că este vorba de religie, economie sau de ideologie.

– Lumea se confruntă cu multe provocări. Care ar fi scenariul prost și care ar fi scenariul mai bun?
– Dacă ne uităm la cele mai rele scenarii, pot avea loc dezastre multiple, inclusiv un război mondial, dar cred că este improbabil, în ciuda haosului și a incompetenței politicienilor pe care le putem vedea în prezent. Cred că va câștiga un instinct de prezervare. Dar cred că vom vedea multe lucruri urâte, conflicte, democrații care se destramă. Nu a fost oprit încă trendul pe care îl vedem la nivel global în ultimii 15 ani, cu democrații care sunt înfrânte de autocrații.

Dar asta creează oamenilor oportunitatea de a înțelege că nimic nu este un dat.

Oamenii își pot pierde drepturile și libertățile cu care s-au obișnuit, dacă nu participă activ la viața civică.

Totul poate fi pierdut și trebuie să fii atent la ce se întâmplă în țara ta. Sunt optimist și cred că în final lumea va deveni democratică și drepturile omului vor deveni o realitate pentru mai mulți. Nu cred că toți pot avea drepturile respectate, dar poate fi mult mai bine. Sper că nivelul de protecție va crește.

Sper că Rusia și China, care exercită influență negativă în afara țarilor, dacă devin democratice, vom vedea conflicte încheiate și drepturile omului implementate

– Dacă ați fi nevoit să plecați din Rusia, ce v-ar lipsi cel mai tare?
– Sper să nu fie cazul. Momentan, pot să contribui la îmbunătățirea situației din Rusia. Mi-ar lipsi oamenii grozavi pe care îi cunosc, prietenii mei, cei cu care am lucrat, oportunitatea de a influența viața unor astfel de oameni. Mi-ar lipsi orașul, țin la Moscova. În același timp, cred că sunt mai multe asemănări între oameni decât diferențe, oriunde te-ai duce. Ei vor lucruri similare, deși poate nu sunt de acord cu metoda de a le obține. Vor vieți decente, vor ca drepturile lor să fie respectate, să fie pace, să aibă demnitate.

Citește și:

INTERVIURILE LIBERTATEA | Preotul Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, despre Notre-Dame: ”Această tragedie trebuie să ne apropie, într-o Europă dezbinată de valorile morale și creștine”

 
 

Urmărește-ne pe Google News