Aflat într-un dialog cu un român stabilit în Anglia, ÎPS Teodosie a fost întrebat de acesta dacă este păcat să meargă la o biserică catolică, în contextul în care în zonă nu există nici o biserică ortodoxă.
“E mare păcat”, i-a răspuns Teodosie. “Duceți-vă la o biserică greacă ortodoxă“, a adăugat ierarhul Tomisului.
“Fără să vorbesc în numele Arhiepiscopiei de la Bucureşti, ci în nume personal, cunosc această abordare mai tranşantă a ÎPS Teodosie, dar la întâlnirile dintre noi îşi nuanţează discursul, şi, ca atare, niciodată nu au fost probleme interconfesionale la Constanţa”, a declarat, pentru “Dobrogea Live”, monseniorul Ieronim Iacob, preot paroh al Bisericii Sfântul Anton de Padova din Constanţa şi purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei pentru Vicariatul de Dobrogea.
FOTO: Hepta