Vaccinarea lui Joe Biden anti-COVID a venit la o săptămână după ce primele doze de vaccin au fost administrate lucrătorilor din domeniul sănătății și la câteva zile după ce Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a acordat autorizație de utilizare de urgență pentru un al doilea vaccin anti-coronavirus, a informat CNN.

Soția lui Joe, Jill Biden, a primit și ea vaccinul, cu puțin timp înaintea soțului ei, a notat presa americană.

Vaccinul Pfizer necesită două doze administrate la interval de câteva săptămâni, pentru a atinge o eficacitate de 95%. Staff-ul lui Joe Biden nu a furnizat detalii despre momentul în care președintele ales al SUA va primi a doua doză.

20 ianuarie 2021

este data la care Joe Biden va depune jurământul de președinte al Statelor Unite.

Joe Biden, 78 de ani, a declarat pentru CNN, la începutul acestei luni, că va face vaccinul imediat ce doctorul Anthony Fauci îi va spune că este sigur. Totodată, Biden a precizat că se va vaccina în public pentru a demonstra încrederea în vaccin.

Urmărește-ne pe Google News