O platformă părăsită la marginea orașului, plină de cauciucuri forjate și rămășițe ale lor, și un miros puternic de combustibil. Asta e imaginea care te întâmpină la “locul de joacă” al celor pasionați de arta derapajelor controlate. Unul dintre împătimiți este Cătălin Petre, un tânăr care și-a declarat ferm iubirea pentru drifting și care mi-a făcut o demonstrație ca la carte, chiar dacă driftingul nu e ceva ce înveți din manual.

Câțiva tineri se urcă într-o mașină pentru a face o mică încălzire, alții își scot cauciucurile din portbagaj pentru a le schimba pe cele de oraș. Apoi începe nebunia. Emoțiile mă cuprind încet, când aud, de pe margine, zgomotul înțepător al roților și văd cu ce ușurință se învârt mașinile. Cătălin mă liniștește că din interior „nu e așa rau”.

După ce își schimbă cauciucurile ca un adevărat mecanic, urcăm în mașina de drift, îmi zice din start să-mi pun centura de siguranță și să mă țin cât mai bine. Mașina pornește și, în doar câteva secunde, simt cum inima o ia la goană mai ceva decât bolidul în care mă aflu. Cătălin învârte volanul, parcă necontrolat, dar totuși deține controlul. Senzația este cu adevărat unică și parcă deja suntem în filmul “Fast&Furious”, când văd că bolidul face atâtea mișcări de rotație, lăsând un fum gros în urma lui și un scârțâit asurzitor de roți.

Demonstrația s-a terminat și am coborât din mașină puțin amețită, cu o presiune în cap de parcă m-aș fi învârtit în cerc timp de o oră. Dar parcă, totuși, aș mai fi dat o tură. Cătălin își întinde mâna și îmi arată cum tremură. De altfel, așa e după fiecare partidă de drifting, când coboară din mașină și-i tremură tot corpul.

”E de la prea multă adrenalină. Îmi vibrează tot corpul. E o senzație pe care nu o pot controla”, spune Cătălin.

Pentru a fi ușoară, o mașină de drifting nu are decât scaune în interior

Tânărul recunoaște că pasiunea lui pentru acest sport a început atunci când a auzit prima dată de o platformă din Băneasa pe care se dădeau toți pasionații de drifting. Primul lui contact cu o mașină de drift a fost înspăimântătoare, după cum își amintește, mai ales din cauza diferenței dintre o mașină normală și una de drifting, care are motorul complet modificat și care, pentru a fi cât mai ușoară, nu are decât scaune, bord și un roll cage, adică o cușcă de protecție.

„Țin minte că m-am urcat și am fost puțin speriat, deoarece era prima experiență din dreapta. A fost super tare. Ăla a fost momentul în care mi-am spus: «Trebuie să fac și eu asta!» Și de atunci, nu a trecut mult timp și mi-am luat o mașină decentă, iar apoi m-am apucat de treabă”, explică băiatul cum a început.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Deși pare greu de crezut, înainte de a învăța jocul de picioare la bordul unei mașini, Cătălin se dădea cu trotineta. Nu se plimba ca un copil obișnuit, în parc, ci făcea cascadorii periculoase, sărind de pe rampe și era atât de pasionat că ai fi crezut că urma să facă asta toată viața. Însă lucrurile s-au schimbat complet când a urcat pentru prima dată într-o mașină de drifting. Așa că a înlocuit repede ”cascadoriile” cu trotineta cu cele de la volanul mașinii.

A învățat singur să manevreze o mașină de drifting. „Oricine poate să învețe, însă este nevoie de timp, răbdare, nopți nedormite din cauza defecțiunilor neprevăzute”, spune Cătălin.

Este o pasiune foarte costisitoare, deoarece trebuie să modifici mașina foarte des, așa cum face și Cătălin, care investește mulți bani în piesele auto. Până acum, tânărul a participat și la câteva concursuri oficiale, unde a cunoscut alte persoane care îi împărtășeau pasiunea.

O pasiune nebunească, dar legală în România

Mulți se sperie când aud de drifting, acest sport fiind cunoscut ca unul dintre cele mai periculoase, însă pe Cătălin lucrul ăsta nu l-a speriat, ci din contră, l-a incitat și l-a autodisciplinat.

„Dacă practici acest sport în termeni de siguranță și, mai ales, dacă ești temperat, ești ferit de pericole. Mici accidente apar, însă, din când în când. Nu îi pot spune accident, dar am lovit mașina de două ori. Nu a fost nimic grav, nu am pățit nimic nici eu, nici mașina”, spune Cătălin.

Părinții nu au fost la început de acord, din cauza primejdiilor în care se poate afla pe pista de drifting, dar Cătălin s-a încăpățânat în pasiunea sa. Așa că părinților nu le-a rămas decât să accepte au au un fiu aventurier, pentru care driftingul e mai mult decât un sport de timp liber.

„Pentru mine, este un stil de viață, mă face să uit de griji și de probleme. Așa, cunosc persoane minunate, care, la rândul lor, sunt pasionate de același sport. Când sunt la volan, nu mă interesează absolut nimic, pur și simplu sunt eu și mașina. Acest lucru mă relaxează și îmi oferă, totodată, un plus de adrenalină, care nu se compară cu nimic”, mai spune Cătălin.

  • Driftingul, ca sport modern, a apărut acum 30 de ani, în Japonia, de unde s-a răspândit mai târziu la nivel internațional și a evoluat într-un sport de competiție.
  • Unul dintre primele evenimente oficiale de drift din afara Japoniei a avut loc în 1996, la Willow Springs Raceway, California.
  • De atunci, driftingul și-a câștigat un loc de seamă în lumea motorsportului, devenit foarte popular în America de Nord, Australia și Europa.
  • Cu toate astea, există în continuare țări în care acest sport nu a fost legalizat. În România, driftingul este legal.
  • Federația Română de Drift este singura federație națională automobilistică de drifting recunoscută de Guvernul, care în fiecare an organizează Campionatul Național de Drift. În plus, există și alte competiții de drift în Capitală.

Citește și: 

VIDEO/ Ultima noapte de întuneric și prima dată când s-a aprins becul într-un cătun pierdut din Apuseni. Au așteptat o sută de ani să primească lumină

FOTO EXCLUSIV/ De la sport intens, la sport extrem e doar un pas …mare. Alina Eremia l-a făcut!

 
 

Urmărește-ne pe Google News