În ultima săptămână, comisarii ANPC au dat zeci de amenzi în mai multe piețe și hale din țară. Comercianții au fost prinși că nu respectă regulile de igienă și pun în vânzare produse expirate.
Duminică au fost făcute controale și în hala din Giurgiu, iar inspectorii sanitari au avut parte de o surpriză neplăcută.
Spațiile de depozitare erau necurățate de luni bune, mirosul era insuportabil, iar produsele erau depozitate la grămadă. Sute de kilograme de carne scoase la vânzare erau expirate sau nu aveau documente de proveniență.
”Dintre neregulile depistate în timpul acțiunilor de control de comisarii CJPC Giurgiu menționăm:
– existența la comercializare a produselor alimentare cu stare termică modificată, fără respectarea condițiilor de depozitare conforme;
– existența la comercializare a produselor alimentare și nealimentare fără etichete sau fără informații complete pe etichete;
-folosirea unor spații de expunere sau depozitare neigienice (vitrine cu rugină sau deteriorate, cu resturi de alimente și insecte moarte, camere frigorifice cu mucegai și rugină)”, se arată în comunicatul ANPC.
De asemenea au fost găsite nereguli și la alte produse, precum jucăriile sau hainele.
Cei de la ANPC au dat amenzi usturătoare.
”Au fost controlați 15 operatori economici, cărora le-au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale din care: 20 de amenzi contravenţionale în valoare de 218.000 de lei şi două avertismente.
Au fost dispuse oprirea definitivă a comercializării pentru 933 kg de produse alimentare, în valoare de 11.189 de lei și pentru 1.710 buc. jucării și baterii, în valoare de 5.590 de lei”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, o măcelărie a fost închisă pentru o perioadă de 6 luni până își va rezolva problemele. Cei de la ANPC au anunțat că vor continua seria de verificări.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro