Proiectul a primit ieri vot favorabil din partea consilierilor generali. Potrivit Oanei Grigore, director la Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei, lucrările vor începe primăvara viitoare.
“E vorba de amenajarea a 17 kilometri cu panouri plutitoare, care se vor ridica sau coborî în funcţie de nivelul apei”, a declarat Grigore. Proiectul va fi realizat cu bani europeni nerambursabili. Tot ieri s-a votat proiectul conform căruia pe 12 cămine, de la Politehnică şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, vor fi montate acoperişuri verzi. Lucrările vor demara la anul şi vor fi gata în 12 luni.