Zeci de oameni au dansat minute în șir în mijlocul drumului, după ce au auzit muzica la o terasă din apropiere. Imaginile au fost filmate în stațiunea Eforie Nord, potrivit Digi 24. Oamenii au uitat de prezenta virusului complet. Masca de protecție a fost lăsată cel mai probabil acasă, iar distanțarea socială a fost imposibilă în aceste condiții.

Săptămâna trecută, polițiștii au dat amenzi
usturătoare celor care nu au respectat măsurile recomandate de autorități pe
litoral.

Ieri, două cluburi din Mamaia au fost închise
azi-noapte, în urma unor controale. Alte 3 au fost amendate de autorități
pentru că patronii nu au respectat regulile în timpul stării de alertă.

În plină pandemie, litoralul românesc este ticsit de turiști. Peste 70.000 de oameni sunt acum la mare. Cei mai mulţi continuă să ignore pericolul şi apelurile la responsabilitate făcute de autorităţi.

Urmărește-ne pe Google News