Singapore, cea mai mică țară din sud-estul Asiei, a fost clasificată recent drept cel mai bun loc de trăit în pandemie. Țara a vaccinat până acum 20% din populația de 5,7 milioane de locuitori, iar pentru a accelera campania autoritățile au recurs inclus la muzica disco, relatează The Guardian.
„V este pentru victoria asupra COVID!”, este titlul șlagărului informativ cântat de comediantul Gurmit Singh, care este și o personalitate de televiziune din Singapore.
Melodia este foarte dinamică, iar versurile încearcă să convingă populația indecisă să se vaccineze, precum și să risipească oamenilor temerile că vaccinurile ar putea să nu fie sigure pentru persoanele în vârstă sau pentru cei cu anumite condiții de sănătate.
Campania de vaccinare din Singapore s-a desfășurat fără probleme în ultimele luni, fără nicio întrerupere a furnizării de doze Pfizer-BioNTech și Moderna.
Experții în sănătate spun că este probabil ca procesul de vaccinare să încetinească pe parcurs ce o proporție semnificativă a populației a fost imunizată.
Prof. Dale Fisher, consultant principal în boli infecțioase la Spitalul Național Universitar din Singapore, a declarat: „În unele țări oamenii vor fi vocali și vor merge pe stradă în semn de protest. În Singapore, după cum face aluzie acest videoclip, mulți oameni spun doar că aș vrea să aștept – voi aștepta puțin”.
În acest moment, în Singapore sunt eligibili pentru vaccin lucrătorii din domeniul sănătății și cei din prima linie, precum și persoanele cu vârsta de 45 de ani și peste.
Singapore a fost una din țările care au închis granițele turiștilor pentru mai bine de un an. Din decembrie, anul trecut, la ei au dispărut restricțiile pentru reuniunile în grup.
Potrivit worldometers.info, Singapore a înregistrat 61.235 de cazuri de coronavirus și doar 31 de decese COVID.