„Viața personală se rezumă la două chestii, casă și studio. Asta e rutina zilnică. Și pe drumuri. A fost o perioadă foarte solicitantă, nu prea am avut timp, nu am fost în vacanță decât în Italia, dar și acolo cu treabă. E destul de plictisitoare viața mea personală”, și-a început povestea Mihail, atunci când l-am întrebat cum se împarte între familie și muzică.
Apoi a continuat să explice că se dedică aproape în totalitate muzicii și nu mai are timp de nimic altceva. De altfel, tocmai a lansat o nouă melodie, intitulată „Dorul mă ia”. „M-am implicat totalmente în chestia asta, cu toată ființa mea. M-am însurat cu muzica! Sună foarte naiv, dar așa e. Tot timpul mi-l petrec în studio, foarte rar țin legătura cu prietenii din copilărie, cu mama vorbesc foarte rar. Nu prea am avut viață personală”, povestește artistul.
Cu toate că piesa „Mă ucide ea”, lansată în urmă cu 3 ani, a avut un succes uriaș, fiind și azi difuzată la radio, el nu s-a îmbogățit. Fiindcă nu cunoștea foarte bine legea privind sumele cuvenite ca urmare a difuzării piesei, a fost privat de o mare parte din bani.
Totuși, nu vrea să vorbească despre asta, spune că și-a învățat lecția, iar tot ceea ce a câștigat a reinvestit în echipamente. Fiindcă tot ce face face pentru muzică.
„Mi-am propus ca după 30 și ceva de ani să fac o pauză și să călătoresc cu rucsacul, singur, prin lume. Apoi, mă bate ideea să-mi fac o familie, mă tentează experiența de a fi tată. Dar nu știu, muzica e atât de addictive (n.r. – dă dependență)! Muzica e religia mea, e un mod de viață, respir prin muzică, gândesc prin muzică, mă exprim cel mai bine prin muzică”, a mai spus Mihail.
Mihail va cânta la concertul anual de Crăciun de la Vatican de anul acesta. Va interpreta melodia „Who You Are”, care a devenit foarte populară în Italia.