Mitingul a început ‘inut până la ora 16:00, timp în care câteva sute de oameni s-au alăturat celor doi moderatori TV, strigând lozinci, precum „Jos cenzura!” sau „Ieşi afară, javră ordinară!”.
„Să se înţeleagă că suntem într-o ţară liberă. Libertatea cuvântului este cea mai importantă. Au fost mai multe acte ale CNA care ne-au adus la o stare de exasperare. Fac protest, să-mi spun păsurile, împreună cu Victor Ciutacu”, a spus Badea.
La protest a venit şi Mihai Gâdea
„S-a strâns atâta lumea cât consideră că este normal să ne exprimăm liber în această ţară. Dacă ar crede asta 3.000 de oameni, atâţia ar veni aici. Eu mă aştept să vină toţi oamenii care cred că nu l-am împuşcat degeaba pe Ceauşescu în 89. Mitingul ăsta nu e nici al meu, nici al lui Badea. Este al oamenilor”, a spus Ciutacu.
La scurt timp de la începerea mitingului, în Piaţa Constituţiei a ajuns şi realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, care a rămas impresionat de numărul persoanelor care s-au alăturat mitingului.
„Am venit aici gândindu-mă să ofer, prin prezenţa mea, sprijin şi solidaritate colegilor mei. Sunt profund impresionat de ceea ce am văzut aici, cât de mulţi oameni au venit. Azi, aici, nu este un miting politic şi sper să nu se transforme într-unul. Este expresia unor oameni care vor libertate”, a spus Gâdea.