Biologul Vreni Haussermann a ajuns la Patagonia la sfârșitul anilor 1990. Pentru teza de doctorat, a pornit pe un drum de șase luni de-a lungul coastei, cu partenerul de cercetare Gunter Forsterra, care acum e soțul ei.

S-a scufundat de multe ori în adâncuri  și a fost uimită de posibilitățile Patagoniei. ”E cea mai frumoasă și cea mai puțin cunoscută regiune”, a declarat biologul pentru CNN.

Împreună, cei doi au descoperit mai mult de 100 de noi specii marine, printre care și numeroși corali. Ei spun că de când au început cercetarea și până acum, ecosistemul s-a schimbat mult.

”Avem pe de o parte crescătoriile de somon, pescuitul, recoltarea crustaceelor, dar și schimbările climatice”, spune Haussermann. Alunecările de teren au, de asemenea, efect asupra ecosistemului, adaugă ea, la fel activitatea vulcanică, care produce emisii de metan și sulf.

Cei doi biologi lucrează în contra timp, încercând să descopere și să clasifice noile specii înainte ca acestea să dispară.

”Avem multe, multe specii care nu au fost descrise și, din păcate, vor exista o mulțime de specii care nu vor fi descrise niciodată înainte de a dispărea”, spun ei.

”Încercăm să inventariem regiunea pentru a vedea ce trăiește aici, exact unde trăiește, de ce condiții are nevoie și cum e influențat de schimbările climatice”, a adaugat Haussermann.

 
 

Urmărește-ne pe Google News