„Îmi cer scuze, ce au fost găsite?”, a întrebat rapid un Sohnlein șocat, înainte ca jurnalistul să spună că tot ce știa în acest moment era că au fost găsite resturi. Sohnlein părea fără suflare și luat prin surprindere de veste, care cel mai probabil știa că înseamnă că a avut loc o implozie la bordul navei, notează ziarul britanic.
Fragmente din submarin, descoperite joi
Paza de Coastă americană prezintă joi, într-o conferinţă de presă, la Boston, condoleanţe familiilor celor cinci pasageri ai submersibilului Titan, confirmând astfel moartea acestora, relatează AFP, citat de News.ro.
Fragmente au fost descoperite la aproximativ 480 de metri de prova Titanicului, anunţă Paza de Coastă americană.
Acest tip de fragmente, care fac parte din coca exterioară a submersibilului, rezultă probabil în urma unei „pierderi catastrofale” a camerei de presiune.
Autorităţile au putut „să reconstituie în întregime coca Titan”, cu ajutorul descoperirii a cinci elemente care au aparţinut submersibilului.
Submersibilul Titan, dat dispărut în apropierea de epava Titanicului, ar fi făcut „implozie”, potrivit primelor elemente ale autorităților americane.
foto: BBC