La prima vizită externă oficială de la încoronare, regele Charles al III-lea a ales România! Chiar dacă este vorba de o vacanță a monarhului britanic, acesta a acceptat să aibă și o întâlnire de curtoazie cu președintele României, Klaus Iohannis.

 

După ce aeronava care l-a adus la București a aterizat pe Aeroportul Băneasa, delegația oficială a regelui Charles al III-lea a făcut o oprire la Palatul Cotroceni, unde a fost primit pe Platoul Marinescu, de către Klaus Iohannis.

Aici, în cadrul ceremoniei oficiale au fost intonate cele două imnuri, al Marii Britanii și al României, apoi cei doi oficiali au plecat pe covorul roșu pentru salutul Gărzii de onoare.

A fost momentul în care Iohannis i-a transmis regelui ce trebuie să spună în fața microfoanelor. „Bună ziua”. Apoi, Charles al III-lea a repetat mesajul, președintele a dat din cap afirmativ. Regele a transmis „Bună ziua” în limba română și a primit răspunsul din partea Gărzii de onoare, „Să trăiți!”.

După primirea oficială urmează câteva convorbiri tete-a-tete, plus alte câteva întâlniri, apoi regele va pleca la Viscri, acolo unde deține mai multe case, dar și la Valea Zălanului.

Urmărește-ne pe Google News