Fapta a fost comisă în anul 2015. În imagini se vede cum bărbatul le urmărește pe cele trei minore, până când acestea intră în scara blocului, intră în bloc și le așteaptă până intră în lift. Polițistul așteaptă apoi ca fetițele să iasă din lift, le urmărește din nou până la ieșirea din scara blocului, iar în fața blocului, o agresează pe una dintre fetițe.
Nici în acest caz nu s-a luat la vremea respectivă nicio măsură în cazul agresorului. Asta deși tatăl uneia dintre fetițe a sesizat autoritățile la vremea respectivă.
„Copilul a venit şi a anunţat că cineva a intrat cu ei în lift şi la ieşire din lift a fost ciupit de obraz, de nas. Ulterior, am început întrebările mai insistent: E vecin? Îl cunoşti? Nu-l cunoşti? L-ai mai văzut? Cum a ajuns în lift? Mi-a povestit că ele au plecat din casă, au intrat în lift de la etajul 6. Bănuiesc că el era la etajul 7, că la parter a ieşit după cum rezultă şi din filmări, a ieşit cu ele din lift. Următorul pas a fost să merg direct la camere după poveştile amănunţite şi spunându-mi că pe una din fete a pupat-o. Atunci am realizat tragedia, am mers la camere. Am descărcat filmările. S-a văzut tot pe filmări, cum le-a urmărit, având mai multe camere, am putut privi din mai multe unghiuri. Am văzut că au fost urmărite. Copilul venise acasă să-şi schimbe rolele şi urmând să iasă la joacă în parc. După aceea, am fost la Poliţie, la secţia 16, am făcut reclamaţie. S-au făcut cercetări. Până în momentul de faţă nu avem niciun răspuns. Ideea e că ele au urcat singure. Pe camere se vede cum el aşteaptă, se uită la lift să vadă etajul. Liftul îţi arată la ce etaj urci. El aştepta pe scări, mai sus un pic, după ce au intrat ele în lift. A văzut etajul 6. S-a dus la un etaj mai sus, la 7. Eu am petrecut copiii la uşă. Şi-au schimbat rolele, au ieşit şi am închis uşa. Moment în care cred că el a coborât de la 7 foarte repede. Până s-au închis uşile, el a avut timp să coboare repede şi să tragă uşile, să blocheze liftul. Au fost speriate la momentul ăla când s-a întâmplat. Au fost foarte speriate, de aceea copilul meu a şi povestit ce s-a întâmplat. Noi avem un gang aici la bloc şi el le-a preluat din gang. Cred că le pierduse. Erau urmărite de mai mult timp. Erau la o colegă, apoi la o prietenă de a fetei şi dup-aia au venit la mine. Trecând prin gang, atunci le-a reperat şi a plecat în urmărirea lor”, a spus tatăl.
Polițistul pedofil a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru că a agresat doi copii, frați, în liftul unui bloc din Drumul Taberei. Ulterior, au ieșit la iveală alte cazuri de agresiune sexuală comise de Eugen Stan, una din ele datând din anul 2009.