„Nu războiului din Ucraina!”, a strigat o tânără, care participa la o manifestație împotriva ofensivei ruse din Ucraina, în parcul Zariadie din Moscova. În imaginile publicate azi pe Twitter de portalul NEXTA se observă cum câteva tinere care participau la manifestație în Moscova au fost ridicate de forțele de ordine. Una dintre ele a continuat să cânte, deși era ținută de doi polițiști care o conduceau spre dubă.

O altă tânără care a venit la manifestația împotriva războiului din parcul Zariadie din Moscova a fost reținută. Ea era îmbrăcată într-o rochie de mireasă și cu un buchet de flori. În timp ce era condusă de forțele de ordine spre o secție de poliție, oamenii din jurul ei au catalogat gestul agenților drept unul amar.

Peste 30 de dube de poliție au fost desfășurate în jurul parcului și lângă zidurile roșii ale Kremlinului.

Arestări au avut loc și la Sankt Petersburg, la un miting similar, ca parte a unei acțiuni la nivel național anunțată pe rețelele de socializare.

Manifestațiile au fost anunțate pe rețelele de socializare de activiști care se opun ofensivei rusești în aproximativ treizeci de orașe din Rusia, de la Vladivostok (estul îndepărtat) până la Soci (sud). 

Organizatorii au mai spus într-o declarație că vor să protesteze împotriva „prăbușirii economiei ruse, împotriva (președintelui rus Vladimir) Putin” și pentru eliberarea adversarului întemnițat Alexei Navalnîi. „Rusia merită pace, democrație și prosperitate”, au scris ei.

Peste 170 de persoane au fost arestate, sâmbătă, în Rusia, pentru că au protestat faţă de ofensiva armată în Ucraina, a anunţat OVD-Info, potrivit Le Figaro.

„Peste 178 de persoane au fost arestate în 15 oraşe din Rusia”, a precizat ONG-ul, într-un comunicat.

Comitetul de Investigații al Rusiei a avertizat că participarea la orice protest la adresa războiului este ilegală. De asemenea, a mai spus că infracțiunile ar putea fi înscrise în cazierul judiciar al participanților, ceea ce „ar lăsa o amprentă asupra viitorului persoanei”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News