Vara este cel mai aglomerat anotimp pentru Cicică, bărbatul din Solonț, ajuns vedetă pe internet după ce a încercat să-și transforme mașina Opel într-un BMW. Vara crește sute de orătănii, mai ales că are un pârâu în fața casei unde păsările se pot bălăci în voie. Dar nu renunță și la invențiile sale gospodărești. Omul dă o utilitate oricărei bucăți de tablă și după ce produsul este gata, se filmează ca să-l arate lumii. Asta i-a adus mulți fani pe pagina sa de Facebook. „M-a sunat o femeie într-o seară, pe internet și mi-a zis: domnu Cicică, noi ne-am săturat de politică și când postați câte ceva ne faceți ziua mai frumoasă. Ne sunăm vecinele între noi și ne uităm. M-au sunat de peste tot, m-a sunat și unul negru și zicea acolo ceva, dar nu ne-am înțeles”, spune bărbatul.

Așa că el continua să își arate talentele lumii întregi cu titlul că orice se vede, se poate și cumpăra. „Uite la ce coteț lucrez acuma pentru păsări, uite aici, e cu lumină, pentru porumbei, aici vine îmbrăcat în lambriu tot, etajere, coteț mare, patru metri pe trei. Acuma lucrez la el, pentru curcani, pentru fazani, pentru păsări. Să aibă lumină iarna, e acoperit tot. Am pus geamul de la mașina de spălat, că dacă e închis ermetic, să aibă lumină, aici sus vin fazanii, porumbeii, bibilicile. Aici vine plasa. Vine lipit cu lut pe dinafară și îmbrăcat în lambriu alb sau maro, să nu se murdărească. Dacă vă place, luați exemplu de la mine, faceți un coteț mare, nu umblați cu patru cotețe”, face Cicică turul cotețului său și dă sfaturi gratuite pentru gospodari ca el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Și aduce și în actualitate vechea zicală „fă-ți iarna car și vara sanie”, fiindcă el a gândit o sanie care se transformă și în caleașcă. „Sania făcută de mine pentru iarnă și pentru vară, acolo îs șenilele, acolo vin roțile. Vara bag roțile aici și iarna e sanie. E cu oglinzi, aici hățurile, oglindă iară, lampă solară. Uite ce sanie… Aici vin șuruburile băgate pentru un cal. Dacă vă interesează veniți și v-o dau, fac un preț frumos și v-o vând. Aici stai cu capul să nu te lovești. Mai trebuie să-i fac acoperișul. Caleașcă se numește!”, își face reclamă bărbatul.

Nimic nu se pierde, totul se reinventează în Solonț, Bacău

„Hai să vă mai arăt ceva, roaba asta pe care o vedeți am găsit-o acum un an la fier vechi, am găsit numai schiletul, cum se zice, cadrul. Și am făcut din tablă groasă roaba, din tablă groasă, așa… Iar aici o roată de scuter, de scuter. Am pus, am vopsit-o… Schiletul l-am găsit la fier vechi și restul am făcut eu, o roabă originală. Poți să speli și preș pe ea, e sudată de mine tot, nu ruginește. Și acuma trebuie s-o vopsesc. Și mâine-poimâine vă mai arăt ceva, lucrez la o cușcă de porumbei încălțați, dar nu mai am timp. Sunt cu bobocii… Uite, sunt în pârău o parte din ei, și rațele la vale…”, își ține în suspans fanii bărbatul din Solonț care a făcut un apel și către cei care vor să-l ajute, dacă pot să îl sprijine să-și cumpere un BMW adevărat. El oricum strânge bani, dar niciun ajutor nu strică.

A filmat floare cu floare pe care le-a așezat la rând în ghivece de-a lungul curții. Și în mijloc a pus un butoi cu apă, pe un suport făcut dintr-un lighean. „Uite ce-a ieșit de la fier vechi… Pentru apă. Aici pun butoiul cu apă, aici dintr-un lighean, aici suportul de flori. Uite ce-a ieșit”, dă explicații bărbatul.

Mereu cântă muzica la Cicică în curte. Și de când a primit o combină de la un binevoitor, momentele sale de distracție s-au întețit. „Ia uitați, azi e luni, cu ce sculă mă distrez eu. Am și televizor și combină. Aici am primit-o cadou, mulțumesc la fanii mei care mi-au trimis-o. Uite telecomanda, tot. Se schimbă tot. Sculă de sculă, mă duc cu curcile cu bobocii. Nu dau numele cine mi-a trimis, dar mulțumesc tare frumos. Orice primesc, numai să fie cadou, să nu aud că sunt cerșetor, numai să fie cadou”, spune Cicică.

Bărbatul de 50 de ani va vinde la toamnă curcile și gâștele crescute peste vară, iar cu banii va cumpăra materie primă să își pună în practică alte și alte idei.

Citește și: Părinții singuri acasă primesc ajutor de la psiholog: „Dacă ar fi și soțul acasă, n-ar mai fi presiunea așa mare pe mine”

 
 

Urmărește-ne pe Google News