Marina mexicană a publicat imaginile surprinse din elicopter în timp ce militarii urmăreau o barcă în care erau trei tone de cocaină. Aceasta a fost abandonată ulterior de traficanți pe o plajă, relatează cotidianul mexican Vertigo Politico.
Acțiunea a avut loc pe 15 februarie, după ce un elicopter al Marinei mexicane a detectat o ambarcațiune cu trei membri ai echipajului care transportau presupuse mărfuri ilicite, la aproximativ 125 de kilometri sud-vest de Cabo San Lucas, Baja California.
O patrulă de interceptare a urmărit barca și i-a capturat pe cei trei membri ai echipajului care au abandonat vasul după ce l-au adus în apropierea unei plaje. În barcă erau puțin peste trei tone de clorhidrat de cocaină.
Cu o zi înainte, pe 14 februarie, Marina militară a făcut o altă captură importantă.
După urmărirea pe cale aeriană și maritimă a unei nave cu două motoare exterioare și trei membri ai echipajului la bord, aflată la aproximativ 168 de kilometri sud de Cabo San Lucas, au fost confiscate 107 butoaie de combustibil care conțineau aproximativ cinci mii de litri de benzină.