La Bucha, 20 kilometri vest de Kiev, se mai poate ajunge cu mașina doar după un ocoliș de încă 30 de kilometri.

Până acolo dai doar de drumuri și poduri distruse – localitatea e lipită de Irpin, alt oraș care a fost izolat până săptămâna trecută – iar în Bucha întâlnești moartea la tot pasul. 

Un video cutremurător a fost publicat, pe twitter, de jurnalistul ucrainean Denis Kazanski, cunoscut pentru lucrările sale despre zona Donbasului.

El s-a născut la Donețk și a scris mai multe cărți despre intervenția rusă din anul 2014 în estul Ucrainei.

Jurnalistul a publicat imagini cu bătrâna Antonina Pomazanko arătându-le autorităților ucrainene și jurnaliștilor cum și-a îngropat fiica după ce a fost omorâtă de ocupanți: direct în curte, folosind frunze uscate, celofan și mai multe bucăți de mobilier. 


https://twitter.com/den_kazansky/status/1510658052936056832?ref_src=twsrc%5Etfw 

„Au împușcat pe toată lumea”

Povestea a fost detaliată în The New York Times. Astfel, Antonina Pomazanko, mama în vârstă de 76 de ani a fetei, a menționat că fiica este decedată încă din primele zile ale războiului.

Totul s-a întâmplat când fiica de 56 de ani, Tetiana, a auzit un convoi de tancuri și s-a dus la poartă, crezând că e armata ucraineană, „ai noștri”.

Erau rușii, care „au împușcat pe toată lumea”. Gloanțele i-au adus sfârșitul și femeii, care a fost îngropată de mamă chiar în curte.

Cu mâinile goale, folosind doar plastic – celofan -, resturi de mobilier, uși de dulap și bucăți de placaj, dar și frunze uscate.

Femeia le-a arătat anchetatorilor cum și-a îngropat fiica, iar aceștia au examinat mormântul temporar.

Imaginile cu trupurile ucrainenilor aruncate pe străzi în orașul Bucha, eliberat la sfârșitul săptămânii trecute, au făcut înconjurul presei internaționale. 

Atrocitățile au fost condamnate la nivel internațional. Inclusiv președintele României, Klaus Iohannis, a avut o reacție referitoare la masacrul de lângă Kiev. Publicația americană Business Insider a relatat că 20 de cadavre au fost găsite pe o singură stradă.

foto: captură Twitter Denis Kazanski

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News