Prietenii şi rudele se roagă pentru ea
Acolo, Anders Behring Breivik, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a început să tragă în cei prezenţi, omorând 68 de tineri, după noul bilanţ. În timpul atacului, Karin a apucat să îşi sune familia, spunând că se trage în ei, însă convorbirea s-a întrerupt, iar de atunci nu se mai ştie nimic de adolescenta care în august ar fi împlinit 16 ani. Mâine, prietenii şi rudele româncei se vor strânge în centrul oraşului Codlea pentru a se ruga.
Era drogat la momentul atacului
Poliţia a anunţat, ieri, că analizează posibilitatea de a-l acuza pe suspectul pentru masacrul din Norvegia, Anders Behring Breivik, de crime împotriva umanităţii, ce pot fi pedepsite cu 30 de ani de detenţie. Potrivit Poliţiei, suspectul s-a declarat, la interogatorii, dispus să facă închisoare pe viaţă, părând totodată neafectat de ororile comise. De altfel, ieri, anchetatorii au anunţat că, la momentul atacului, Breivik era sub influenţa unor droguri puternice.
↑ Rudele victimelor dublului atac de săptămâna trecută, copleșite de durere
Criminalul crede că se află în război
Avocatul care îl apără pe Anders Behring Breivik (foto), care a admis că a comis atacurile de vineri, din Norvegia, a declarat că clientul său este, probabil, nebun, dar e prea devreme pentru a preciza dacă va invoca acest argument în instanţă. “Tot acest caz sugerează că este nebun”, a spus Geir Lippestad într-o conferinţă de presă. El a precizat că Breivik crede că se află în mijlocul unui război şi că va fi răzbunat peste 60 de ani. Suspectul susţine că face parte dintr- o reţea antiislam care are două celule în Norvegia şi mai multe în străinătate. Însă poliţia norvegiană şi-a exprimat îndoiala în legătură cu această afirmaţie.
Asculta muzica din «Stăpânul inelelor»
Monstrul din Norvegia, Anders Breivik, purta căşti în timp ce trăgea asupra victimelor de pe insula Utoya, iar potrivit Daily Mail, acesta asculta, probabil, muzica din coloana sonoră a filmului “Lord of the Rings”. Bărbatul spune că melodia “Lux Aeterna”, folosită în scenele de luptă din celebra trilogie, “inspiră şi trezeşte furia pasională din om”.