În cădere, statuia s-a spart în mai multe bucăți care au fost luate de către protestatari și aruncate în apă.

Statuia lui Cristofor Columb era amplasată de mai bine de 30 de ani în apropierea districtului Mica Italie din Baltimore și este ultima care a avut de suferit din cauza manifestațiilor anti-rasism din Statele Unite ale Americii.

În ultima perioadă, în SUA au fost înlăurate de manifestanți sau de către angajați ai administrațiilor locale mai multe statui ale lui Cristofor Columb, a unor lideri confederați sau a altor figuri controversate din istoria acestei țări.

În discursul său sâmbătă, cu ocazia sărbătorii naționale din 4 iulie, marcând Ziua Independenței, președintele Donald Trump l-a menționat navigatorul genovez.

”Vom lupta împreună pentru visul american și vom apăra, proteja și păstra modul de viață american care a început în 1492 când Cristofor Columb a descoperit America”, a spus el, atacând protestatarii care denunță discriminarea rasială.

Considerat mult timp drept „cel care a descoperit America”, Cristofor Columb este văzut astăzi de unii drept simbolul sosirii europenilor și al cuceririi terenurilor care nu le aparțin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News