„Vedem o realitate a acestor zile. Și situația nu este numai la «Matei Balș». Este clar că numărul de locuri pe care îl avem nu este suficient. Pacienții trebuie să fie ajutați și, până îi transferăm sau până găsim loc în saloane, ei rămân în Camera de Gardă”, a declarat doctorul infecționist Adrian Marinescu la Digi24.

Marinescu a precizat apoi pentru Libertatea că imaginile video care circulă pe rețelele de socializare au fost realizate în Camera de Gardă a Spitalului Matei Balș.

Doctorul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș

Reacția medicului a venit după viralizarea unei postări cu bolnavi de COVID tratați în spații improvizate, pe holurile spitalului condus de managerul Adrian Streinu-Cercel.

În imagini, se vede cum paturile sunt așezate lângă perete, ca să rămână culoar, iar unul dintre pacienți are masca de oxigen pe față și stă așezat pe scaun.

În alte secvențe video, apare și o femeie cu masca de oxigen pe față, într-un spațiu improvizat. În cadru se mai văd cadrele medicale, îmbrăcate în combinezoane specifice, care stau lângă un pat scos din salon.

Imaginile sunt reale. Sunt și peste 30 de pacienți în Camera de Gardă. Din păcate, cam toate spitalele care sunt în circuitul COVID sunt blocate și nu mai au locuri.

Doctorul Adrian Marinescu:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Foto: Facebook Constantin Vasile Ifteme

 
 

Urmărește-ne pe Google News