ComenteazăGlasul Bucovinei scria în decembrie 1918 că „trebuie să recunoaștem cu toții că după un traiu îndelungat în diferite condiții, românii se prezintă ca o națiune departe de a fi unită în cuget și simțiri.” După 100 de ani, recunoaștem același lucru. Nu suntem uniți în cuget și simțiri, dar tot ne adunăm an de an la parada militară.
Tunul zguduie mulțimea. Se intonează imnul. Încă o salvă ia prin surprindere niște copii care tresar. Le simți până în suflet. Trăim în pace, ceaunele de fasole cu ciolan dau în clocot în parcurile Capitalei, pârtiile de pe Valea Prahovei se umplu, mall-urile stau deschise și hrănesc oamenii cu concerte. Iar duduitura aia de tun te trezește. Pacea și libertatea, cuvinte din cărți, care se traduc, de fapt, prin binele social, nu le-am avut dintotdeauna. Nu le ai pentru totdeauna.
O mamă și o fiică au venit de la ora 7.00 și și-au găsit un loc între Casa Scânteii și Arcul de Triumf. Sunt singure în spațiul ăla mare, delimitat de garduri. „Am venit să-mi văd băiatul, mereu vin să-l văd cum defilează. Și mi-a zis să mă așez pe-aici. Când îl văd cum trece, uite-așa îmi bate inima”, și duce mâna la piept arătând o bătaie.
Huiduieli și urări de bine
Ca să nu mai simtă frigul, câțiva puști cu steaguri în mâini au renunțat azi la „Broscuța oac” și cântă „Deșteptă-te, române”, energic, vioi, copilărește. Un băiețel îmi arată mâinile care s-au făcut acum ca roșul de pe tricolor. „Îl aștept pe tata să treacă. Sunt puțin emoționat. Și tata cred că e”, spune băiatul și își trage mai bine pe urechi căciula cu stema României.
Trec militarii, drepți, sacadat, mașinal. Sunt pozați, admirați, aplaudați. Mai puțin jandarmii. Câțiva oameni din mulțime, de la Mișcarea Rezist, încep să-i huiduie, protestând față de felul în care au gestionat protestele din 10 august.
Trec alți și alți militari, până la ultimul. Sunt minus 10 grade și soarele stă ferit după o pătură subțire de nori. Se defilează pe loc. Oamenii însă nu pleacă, rămân încă agățați de gardurile reci, așteptând încă ceva. O doamnă vorbește apăsat despre „strămoși”, „sacrificiul suprem”, „eroi”. Și are și un mesaj pentru cei plecați peste hotare: „Veniți acasă!”. Acum, de 1 Decembrie, e timpul deciziilor. Doar că după un 1 decembrie al vorbelor categorice, vine 2 și 3 și 31. Vine încă un an. Și România vorbelor categorice se colorează în mii de nuanțe ale vieții de zi cu zi.
Citește și: VIDEO/ Bucureştenii au sărbătorit Ziua Naţională în parc, cu vin fiert și fasole cu cârnaţi