„Mântuitorul Iisus Hristos, prin Învierea Sa din morţi, nu doar a biruit moartea, ci a biruit şi Iadul ca existenţă însingurată şi izolată şi cu strălucirea sufletului său îndumnezeit a adus iubire în locul însingurării şi lumină în locul întunericului”, a spus PF Daniel, la slujba oficiată împreună cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.
Întâistătătorul BOR a arătat că slujba din noaptea de Paşti este „o icoană a învierii de la sfârşitul veacurilor”.
Patriarhul a făcut referire și la războiul din Ucraina și a îndemnat credincioșii să se roage pentru pace și să ajute refugiații.
„Vă dorim tuturor Sfinte Sărbători cu bucurie şi pace, armonie, ajutor şi să ne ajute Dumnezeu să fie pace în toată lumea şi să înceteze războiul din ţara vecină, din Ucraina, să avem în aceste zile o bunăvoinţă şi să arătăm în continuare ajutor celor care, din cauza războiului, şi-au părăsit ţara şi s-au refugiat în diferite ţări vecine şi la noi, în România, dar care doresc să se întoarcă acasă deîndată ce este posibil”, a transmis Patriarhul Daniel.
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic „Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.
Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la 20 aprilie.