Cei care au dorit să observe Perseidele (stelele căzătoare care par sa vină din constelația Perseus) au ieşit în afara oraşelor, undeva unde nu sunt lumini artificiale, în noaptea de 12 spre 13 august. Pe cerul cu ochiul liber, privit în partea opusă Lunii, după miezul nopții până la răsăritul Soarelui, potrivit Obervatorului Astronomic ”Vasile Urseanu”, din Bucureşti, spectacolul a fost cel mai bine urmărit.
Dacă credeaţi că este vorba despre o ploaie de stele, de pe site-ul aceluiaşi Observator aflăm că aceasta este cu totul altceva. ”În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare.”
Numele de Perseide vine de la constelaţia Perseus, de unde par că vin aceste dâre luminoase. Însă este important de ştiut că este vorba de meteori care „se topesc” în atmosferă.