Conform datelor transmise de IPJ Cluj, ieri, 13 februarie, în jurul orei 18.30, cu ocazia verificărilor efectuate la local, s-a stabilit că nu sunt respectate normele legale de distanțare socială. Astfel, administratorul societății a fost sancționat în conformitate cu Legea 55/2020 și i s-a transmis să oprească petrecerea.

Peste două ore, poliția a revenit la salonul de evenimente, petrecerea continua, cu 90% din mese ocupate, motiv pentru care a fost luată măsura sancționării contravenționale a administratorului societății și a fost dispusă încetarea evenimentului.

Cele două sancțiuni aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt în valoare de 5.000 de lei.

Potrivit Monitorul de Cluj, tot sâmbătă, polițiștii clujeni au întrerupt o altă petrecere dintr-un local din Gherla și au dat 17 amenzi în valoare de 8.500 de lei. De asemenea, organizatorii s-au ales cu un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News