După cum se poate vedea din imaginile postat pe rețelele de socializare pandemia este dată uitării într-un club din parcul Herăstrău. Tinerii au cântat și s-au distrat fără să respecte măsurile de prevenție.
Au stat unii în alții, iar masca de protecție a lipsit cu desăvârșire. Localul a fost arhiplin, iar mulți dintre clienți au stat și în picioare, potrivit Digi24.
Echipele de control formate din poliţişti ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, jandarmi, polițiști locali și DSP au făcut verificări la localul din Herăstrău și au dat amenzi în valoare de 30.000 de lei.
De asemenea, în ultimele trei zile Poliția Capitalei a anunțat că au fost date amenzi în valoare de 75.000 de lei pentru nerespectarea regulilor îm magazine, mall-uri sau piețe.
Între timp, Capitala înregistrează cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus:6,94 la mia de locuitori.
Traian Berbeceanu a anunțat încă de zilele trecute că vor fi intensificate controalele în următoarea perioadă pentru a evita răspândirea virusului.