„Începând cu luna iunie 2020, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au desfăşurat investigații privind o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc, care acţiona în județul Bistrița-Năsăud. La data de 23 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud au pus în aplicare 4 mandate de percheziție la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor”, se arată în comunicatul IPJ BN, remis ziarului Libertatea.
În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că un bărbat de 48 de ani, alături de concubina lui, o femeie de 49 de ani, precum și fratele femeii, un bărbat de 45 de ani și fiul lui de 17 ani, toți din Josenii Bârgăului și Tureac –au cultivat într-o poiană situată în Tureac un număr de 83 de plante de cannabis pe care ulterior le-au îngrijit, în vederea comercializării drogurilor.
În urma perchezițiilor au fost ridicate 45 de kg cannabis, instalații folosite la irigații, fertilizare, dar și pentru cultivare de plante de cannabis în spații închise, dar și mai multe echipamente.
„Au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, iar în urma audierilor, procurorul din D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii pentru 24 ore a bărbatului de 48 de ani și a tânărului de 17 ani, iar femeia de 49 de ani și fratele acesteia au fost plasați sub control judiciar”, mai transmit reprezentanți poliției BN.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro