Incidentul s-a petrecut miercuri, seara, în Hunedoara. Poliţiştii au tăbărât pe un bărbat de 63 de ani, care făceau un grătar în spatele blocului, împreună cu o familie cu un copil de 5 ani.
Un alt locatar, deranjat de cele petrecute, i-a reclamat la Poliție, iar în scurt timp la fața locului s-au deplasat echipajele M.A.I.
„În prima fază au venit patru polițiști, care nu s-au legitimat. Apoi, în loc să vină un echipaj normal, mixt, format din jandarm, polițist local și polițiști de la Ordine publică, au venit 4 patrule. L-au luat tare pe vecinul nostru, iar el a venit la noi în curte ca să evite conflictul. Vecinul nu s-a legitimat, pentru că nu avea buletinul la el. Văzând că se precipită lucrurile, domnul Grad a zis că merge să aducă buletinul. Numai că nu a mai reușit, deoarece au venit și alți polițiști care au sărit pe el. Soțului meu nu i s-a părut normal cum au tăbărât polițiștii și a deschis telefonul să filmeze”, a povestit mama fetiței de 5 ani, potrivit Ziarul Hunedoreanului.
„Uitați ce face Poliția Română pentru un singur om. Zece polițai pe un singur om. Bravo, trăim într-o societate foarte curată”, le-a strigat soțul femeii, polițiștilor care îi imobilizau vecinul. Imediat, unul dintre polițiști a scos spray-ul lacrimogen și l-a pulverizat în direcția bărbatului care filma. Spray-ul pulverizat a ajuns în încăeperea unde era fiica acestuia, afectând-o.
„Fetița mea s-a speriat foarte tare și a intrat în casă. Unul dintre polițiști a scos spray-ul lacrimogen și a dat spre soțul meu, pentru că filma. Tot spray-ul a intrat în casă, unde era copilul. Am auzit fata tușind, avea ochii roșii, se sufoca, am scos-o afară, iar polițiștii au plecat. Pe vecin l-au luat desculț la poliție, i-au spart și ochelarii”, a mai spus femeia.
Acum polițistul în cauză este cercetat de procurori și anchetat de superiorii din poliție.
Pe cursul intervenţiei, unul dintre poliţişti a folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotare împotriva unui dintre bărbaţii prezenţi la faţa locului. Cu privire la modul de intervenţie al acestui poliţist, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus efectuarea de verificări disciplinare, prin Biroul Control Intern. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind coordonare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, a informat Bogdan Nițu, reprezentantul IPJ Hunedoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro