Ieri dimineaţă, judecătorii Tribunalului Bucureşti au anunţat că au primit la dosar o informare conform căreia unul dintre proxeneţi, Romeo Ştefan Haciadurian, ar fi internat la Spitalul Penitenciar Rahova cu o fractură de şold, în urma unei căzături în baia arestului Secţiei 4 Poliţie.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au confirmat, pentru Libertatea, incidentul, menţionând că arestatul a fost dus iniţial la Spitalul Penitenciar Rahova, iar ulterior a fost mutat pentru investigaţii suplimentare la Spitalul Floreasca.
Medicii de aici l-au consultat pe Haciadurian şi l-au trimis Rahova, unde va rămâne până când starea sa de sănătate îi va permite să se prezinte în faţa judecătorilor. Sora proxenetului a spus însă, plângând, că, de fapt, oamenii legii l-ar fi bătut pe fratele ei, ca să-şi “ia pe el alte fapte”.
“Dacă are şoldul dislocat, e clar că l-au snopit în bătaie ca să ia asupra lui şi alte fapte ori să recunoască vreo infracţiune pe care nu a comis- o. Sunt disperată”, a afirmat, printre lacrimi, Maria Haciadurian.

Neamţul Klaus era generos cu iubiţii

Din declaraţiile celor implicaţi în ancheta privind prostituţia masculină, reiese că neamţul Klaus Zender era foarte generos cu iubiţii săi. Astfel, conform mărturiei lui Adrian Dobre, zis “Tomberonista”, Klaus i-ar fi făcut cadou fostului amant, afaceristul Andrei Stancovici, zis “Adi BMW”, un Mercedes în valoare de 15.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News