Edilul a fost arestat în timp ce se afla în centrul de criză al orașului, aflat la circa 120 km sud de Zaporojie, pentru a se ocupa de chestiuni de aprovizionare.
„Un grup de zece ocupanți l-au răpit pe primarul din Melitopol, Ivan Fedorov”, arată o postare publicată pe contul de Twitter al Parlamentului Ucrainei.
Oficialii ucraineni au declarat că primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, a fost răpit după ce a fost acuzat în mod fals de terorism.
„Răpirea primarului din Melitopol este clasificată drept crimă de război în conformitate cu Convențiile de la Geneva și Protocolul adițional, care interzic luarea de ostatici civili în timpul războiului”, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei într-un comunicat.
BBC nu a confirmat în mod independent acuzațiile, iar oficialii ruși încă nu au comentat informația. Între timp, adjunctul administrației prezidențiale ucrainene, Kirillo Timoșenko, a publicat pe contul său de Telegram o înregistrare video, care prezintă, de la distanță, un bărbat cu capul acoperit de un sac negru. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere ale primăriei.
Melitopolul a căzut în mâinile trupelor ruse în urmă cu aproape două săptămâni, iar Fedorov a declarat miercuri pentru BBC că rezidenții „nu cooperează în niciun fel cu rușii”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!