Cu grija unui părinte, Nelu Ivănușcă intră în sala de clasă și îi pregătește pe copii pentru următoarele activități. Urmează masa de prânz, apoi puțină joacă, teme. Este rutina oricărui copil după ce termină orele. Doar că pentru acești copii e mai mult de atât, e modul prin care uită puțin de părinții plecați la muncă peste hotare și mai mult decât atât, văd că nu sunt singurii în această situație.
De zece ani, cam de când au început să se vadă bine efectele migrației românilor, cei de la Organizația „Salvați Copiii” au început să organizeze centre afterschool în țară. În inima Moldovei, de unde au plecat foarte mulți oameni, un astfel de centru a fost mai mult decât binevenit. Copiii îi dau târcoale asistentului social în așteptarea unei vorbe, unei remarci, a unei îmbrățișări.
„Marea nevoie la acești copii este nevoia de atașament a persoanei care pleacă la muncă în străinătate. E un fenomen pe care noi am încercat să îi înțelegem, am luat în calcul și experiența altora. Britanicii l-au studiat prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial când au plecat foarte mulți în SUA și atunci au început să se vadă efecte la cei plecați, la cei rămași acasă”, explică asistentul social.
Observându-i pe copii, colaborând cu părinții rămași acasă sau cu bunicii și tutorii, specialiștii încearcă să îi învețe tot felul de strategii prin care să interacționeze cu copiii ca să-i ajute să suporte mai ușor dorul și să-i afecteze mai puțin. „Oferim strategii pentru fiecare nivel de vârstă, pentru că altfel se intervine la un copil de la clasa zero și altfel la clasa a șaptea sau a opta când copilul devine autonom, când raportarea lui este la grup, pentru ca părintele să știe ce să facă. Practic, munca grea o face părintele care rămâne acasă cu copilul sau bunicul care rămâne acasă cu copilul.”
„Copilul are nevoie de joacă, de gâdilit, de povestea de seară”
Chiar dacă familiile țin legătura prin Skype sau la telefon, copilul în creștere are nevoie de mai mult. „Noi în relațiile interumane, mai ales în relațiile din familie, avem nevoie de joacă, de gâdilit, de povestea de seară, de toate lucrurile astea care nu se pot face de la distanță. Este cineva care te trezește, te pune la culcare, te sărută pe frunte, este cineva cu care ai o tensiune, că se întâmplă și asta în familie. Și toate lucrurile astea ordonează, creează o reglare afectivă și hormonală, în cadrul familiei și contează. Părintele știe exact care sunt riscurile în cazul în care vrea să își pună faianță sau gresie, ar trebui să știe și ce riscuri implică atunci când decide să plece trei luni de acasă, jumătate de an sau un an”, mai spune Nelu Ivănușcă.
Dacă părinții trebuie neapărat să plece peste hotare, atunci trebuie să știe cum să se despartă de ei și cum să relaționeze. „Pentru un copil e grea reprezentarea timpului și trebuie să găsesc o strategie pentru a-I prezenta lucrul ăsta ca el să înțeleagă momentul. Or aspectele legate de timp sunt reprezentate într-un fel la noi și într-un fel la copii, pentru ei reprezentarea timpului e parcă mai mare. Și atunci deznădejdea lor… Și de multe ori observăm că atunci când unul dintre părinți pleacă de acasă, schimbări comportamentale și de randament școlar, de atenție, de relație dintre ei și frați, se vede ca o cădere. Despărțirea este foarte grea. Separarea de un membru al familiei noastre. Și noi adulții suportăm foarte greu o despărțire de partener, darămite un copil. Mulți dintre ei nu au puterea să se despartă față în față, lasă că nu înțelege, lasă că nu știe, nu înțelege. Nu e bine. Cel mai bine este să existe o separare fiindcă știe că pleacă, știe că se va întoarce, îți dă un reper, odată cu Moș Crăciun sau cu iepurașul de Paște”, spune specialistul „Salvați Copiii”.
O parte dintre copii pleacă de la centru după masă și vin alții. La plecare, se aliniază în fața lui Nelu Ivănușcă și el le împarte biscuiți și răspunde la îmbrățișări. Ce pierd acești copii? Își pierd propriul timp, propria vârstă, fiindcă ei capătă alte preocupări decât cele specifice. „Dacă vorbim de adolescenți care preiau o parte din sarcinile pe care le avea părintele, unii au rămas singuri și au trebuit să se hrănească singuri, să plătească utilități și noi spunem că asta înseamnă că se autoresponsabilizează, capătă abilități de viață, dar devin prea mari pentru vârsta lor. Ei trebuie să facă ce fac copiii de vârtsta lor, sunt momente ale vieții pe care nu le mai poți trăi și atunci trebuie să faci ceva specific vârstei tale, ca tu să te regăsești, să fii în armonie cu vârsta ta. Poate unii pot amâna momentul conceperii unui copil dacă el a avut grijă de un frate mai mic, fiindcă i-a fost alungată adolescența și a preluat locul unui părinte. Și efectele pe termen lung le vedem poate în depresii, în anxietate și tot felul de stări pe care nici nu le recunoaștem și avem un sac pe care îl avem în spate și nu reușim să scăpăm de el”, mai spune specialistul.
Județele Moldovei rămân în top la numărul „orfanilor albi”. În statisticile oficiale, ar fi aproape o sută de mii de copii singuri acasă, însă organizații pentru drepturile copiilor estimează de trei ori mai mulți.
Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei. Vă invităm să urmăriți Campania „Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mama”, începută în 4 iunie, numai pe Libertatea.ro.
Vom lansa un scurt ghid pentru părinții plecați, cei rămași acasă și pentru copii, coordonat de psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc. Autorități și societate civilă vor dezbate în fiecare zi, din platoul Libertatea, problematica migrației și cum ne afectează ea pe toți. Și veți putea vedea și citi poveștile emoționante ale unor familii care au avut curajul să plece peste hotare, unii s-au întors, alții și-au luat familiile acolo, alții încă trăiesc despărțiți, dar și ale unor copii care trăiesc cu bunici sau alte rude, ale unor oameni mari care povestesc cum a fost să trăiască fără părinți. Am filmat în cele mai afectate zone, în Iași și Suceava, dar și în Milano, zonă din Italia unde sunt în jur de 150.000 de români. Cel puțin oficial.
CITEȘTE ȘI:
- CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)
- Ce este ”Sindromul Italia”. Anul trecut, la Institutul Socola din Iași au fost internate 150 de femei
- EXCLUSIV VIDEO/Sindromul Italia, suferința celor dezrădăcinate, desconsiderate, dezamăgite, umilite. Prizonierele durerii caută, la Socola, drumul spre eliberare
- VIDEO/Silvia Dumitrache, activistă româncă în Italia, cunoaște bine poveștile femeilor venite la muncă și durerile ”orfanilor albi”. ”Nu știu mesaj mai dramatic decât al unui copil care se sinucide”
- VIDEO/Un capitol fericit al poveștii fără sfârșit. Mărturia emoționantă a unui tată singur: „Cel mai dureros lucru a fost când copilul alerga și căuta mama. Și mama nu era…”
- O hotărâre mare, mare a unui băiat mic. „Nu mai vreau să plec din țară, vreau să stau cu mamaie” (VIDEO)
- VIDEO/ Ghid pentru părinții plecați în străinătate, pentru cei rămași și pentru copii. Sfaturi de la psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc