Protest în faţa ambasadelor Italiei şi Ucrainei faţă de rasismul anti-rom

Protest în faţa ambasadelor Italiei şi Ucrainei faţă de rasismul anti-rom

Protestul de sâmbătă a fost organizat de mai mulţi activişti romi, între care şi sociologul Ciprian Necula. La Bucureşti au venit romi din mai multe zone ale ţării, dar şi reprezentanţi ai comunităţii din Bulgaria. Manifestaţia a început în apropierea Ambasadei Italiei din Capitală, unde s-au strâns circa 700-800 de persoane. A fost cântat imnul Uniunii Europene, al României şi cel al romilor, apoi s-a citit un manifest împotriva rasismului.

Una dintre nemulţumirile activiştilor este legată de modul „superficial” în care autorităţile din Italia, Ucraina şi România au tratat atacurile motivate rasial împotriva romilor, dar şi încălcările drepturilor omului. Şi pasivitatea Uniunii Europene a fost criticată de manifestanţi.

„O boală europeană tratată superficial”

Multe dintre scandările de la protestul de sâmbătă au fost îndreptate împotriva ministrului italian de Interne, Matteo Salvini. El a cerut recent organizarea unui referendum în rândul populaţiei de etnie romă din Italia. Scopul final este expulzarea tuturor romilor din Peninsulă, potrivit declaraţiilor sale. Ele au fost nuanţate de alţi lideri politici de la Roma, însă reacţiile internaţionale şi europene au lipsit.

Ce nu s-a văzut la TV la „ungerea” lui Crin Antonescu drept prezidențiabil: atacuri în rafală la adresa lui Georgescu și jocuri de culise pentru împărțirea funcțiilor din Executiv
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la „ungerea” lui Crin Antonescu drept prezidențiabil: atacuri în rafală la adresa lui Georgescu și jocuri de culise pentru împărțirea funcțiilor din Executiv

„Rasismul, o boală europeană tratată superficial”, „Salvini, romii nu sunt de vânzare” şi „Salvini, noul Mussolini” sunt câteva dintre bannerele şi afişele cu care protestatarii au mers în faţa Ambasadei Italiei din Bucureşti.

Oamenii au protestat şi faţă de distrugerea taberelor de romi din Italia, unele dintre ele chiar legale, aşa cum a scris în această perioadă şi Libertatea.

Momente de reculegere pentru victimele rasismului

Protestatarii au mers şi la Ambasada Ucrainei, unde au ţinut un moment de reculegere pentru David Popp, un tânăr ucrainean de etnie romă ucis lângă Lvov. Avea 24 de ani. El a fost ucis după ce un grup de persoane mascate au atacat tabăra în care se afla. Acest atac nu a fost singular. Mai multe tabere din Ucraina au fost recent atacate, după pornirea unui nou val de agresiuni motivate rasial.

Protest în faţa ambasadelor Italiei şi Ucrainei faţă de rasismul anti-rom

Protest în faţa ambasadelor Italiei şi Ucrainei faţă de rasismul anti-rom

Protestul a durat aproximativ trei ore.

Citeşte şi: 
OAMENI ȘI BULDOZERE. Efectele rasismului: copiii, victimele care devin agresori. ”Școala vieții – rezultatul că un copil a fost abuzat”

OAMENI ȘI BULDOZERE. Romii din Italia, între integrare și evacuare. ”Am încercat o educație frumoasă, chiar dacă sunt țigancă și locuiesc într-o tabără”

OAMENI ŞI BULDOZERE/ Soluţia Italiei la problema romilor: „Închidem toate taberele”. UE se face că nu vede, România răspunde cu jumătate de gură

OAMENI ȘI BULDOZERE. Alegerea romilor: ”Credeți că nouă ne place să rămânem în mizeria asta?”. Ministrul pentru Diaspora pasează responsabilitatea

OAMENI ȘI BULDOZERE. Ultimele zile în containerul numit casă. Sute de oameni au rămas sub cerul liber. “Nu pot vorbi acum, a venit poliția” – VIDEO

OAMENI ȘI BULDOZERE. Un veac de singurătate pentru Corabia, un ”genocid cultural” pentru romi. ”Sunt țigancă, vreau să mor țigancă” / VIDEO

OAMENI ȘI BULDOZERE. Realitatea și visele romilor, dărâmate la propriu. ”Avem exemple de exterminare socială în istorie. Acum se repetă”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
FANATIK.RO
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Elle.ro
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Valoarea Coifului de la Coțofenești şi a brăţărilor dacice furate pentru colecţionarii privaţi. Expert: "Piața neagră este o lume foarte greu de pătruns"
Observatornews.ro
Valoarea Coifului de la Coțofenești şi a brăţărilor dacice furate pentru colecţionarii privaţi. Expert: "Piața neagră este o lume foarte greu de pătruns"
Horoscop 27 ianuarie 2025. Vărsătorii vor rupe legăturile toxice din trecut pentru a-și recâștiga încrederea în oameni
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2025. Vărsătorii vor rupe legăturile toxice din trecut pentru a-și recâștiga încrederea în oameni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI