Ateneul Român este locul ales de Ana, care spune o altă poveste despre București, povestea ei preferată. Vine adesea aici cu turiștii să le arate un altfel de București decât cel al sistematizării comuniste, dominat de imaginea dictatorului. Asta nu înseamnă că le cosmetizează călătoria. Ana le povestește despre Bucureștiul adevărat, care s-a cosmopolit și a crescut mult în ultimul deceniu.

„Pentru mine, Ateneul reprezintă un simbol al celei mai frumoase perioade a Bucureştiului”, spune Ana.

După 11 ani de jurnalism, Ana a decis să fie ghid turistic și crede că de atunci face și un fel de serviciu diplomatic pentru țara noastră.

Cred că cei 11 ani de jurnalism, mai ales ultimii, când am lucrat ca editor online şi am tot citit toate articolele apărute în presa străină despre România şi despre Bucureşti, care nu erau neapărat în cea mai bună lumină, m-au făcut să mă gândesc că aş putea, cumva, să schimb măcar perspectiva unei persoane, persoana respectivă să se întoarcă acasă, să povestească despre vacanţa din România, din Bucureşti, şi poate aşa, pas cu pas, câte o picătură, câte un strop, să reuşim să avem şi noi imaginea reală, nu neapărat imaginea perfectă, idealizată, roz, dar imaginea reală. Avem lucruri extraordinare”, spune ghidul.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Ana încearcă să le ofere turiștilor străini și puțin din experiența locală. Așa că îi duce în locuri în care iesea și ea cu prietenii, le recomandă sarmalele noastre și le povestește despre viața de zi cu zi a bucureștenilor. ‘

Își amintește amuzată de primele ori în care a făcut pe ghidul și de cum nu-i mai tăcea gura, crezând că așa trebuie făcut.

„Nu o să uit niciodată primele două tururi. Primul a fost un tur de Bucureşti de două ore, l-am făcut din maşină, a fost un tur panoramic. Ne-am oprit în Piaţa Revoluţiei şi în Piaţa Constituţiei, în faţa Parlamentului. Au fost patru persoane, trei cetăţeni canadieni şi un român care a plecat, de când era copil, în Canada.

Au fost cele mai lungi două ore din viaţa mea. Am avut emoţii, am vorbit întruna, aproape că nu mai aveam nici răsuflare, aveam senzaţia că trebuie să povestesc în două ore istoria românilor, de la invazia Imperiului Roman, până în prezent.

Iar al doilea a fost un tur în afara oraşului, de o zi întreagă pe Valea Prahovei. Am mers la Peleş, la Bran şi la Braşov, cu două turiste din Statele Unite. La fel, am avut senzaţia că trebuia să le vorbesc de dimineaţa, de când ne-am întâlnit la hotel, până seara. Dar au fost două experienţe minunate, am învăţat foarte mult, mi-am dat seama că un ghid foarte bun nu este un ghid care vorbeşte întruna şi … parcă s-ar fi întâmplat acum o eternitate, deși au trecut doar patru ani”, povestește Ana.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

„România este o destinație puțin exotică”

Ghidul turistic a învățat în cei patru ani și când să tacă, pentru a-i lăsa călătorului timp de contemplare. Și a aflat că, în general, în imaginea turiștilor străini, România este redusă la Dracula și Ceaușescu.

Toată lumea este surprinsă, nici unul dintre ei nu se aşteaptă ca, în mod real, Bucureştiul şi România să fie atât de interesante. Foarte mulţi, mai ales cei care vin din afara Europei, aleg România ca destinaţie după ce au vizitat întreaga Europă, şi atunci este, cumva, o destinaţie puţin exotică. Dar şi europenii, după ce au văzut vestul Europei, ţările nordice, bazinul mediteranean, apoi se gândesc: «A! Mai există şi zona Balcanilor, şi pe acolo, pe undeva, există şi România».

Mulţi dintre ei nu ştiu mare lucru atunci când ajung aici. Şi cam asta e concluzia: suntem surprinzător de interesanţi şi de moderni. Cumva, sunt mulţi turişti care au senzaţia că România nu face parte neapărat din Europa, din categoria ţărilor civilizate şi dezvoltate„, mai spune Ana Adămoae, care atunci când nu este ghid independent, este ghid și în cea mai mare clădire din România, Palatul Parlamentului.

Talentul ei ca ghid l-a cucerit pe Rick Steve, un jurnalist de travel, o instituție în domeniu, care dă tonul în ceea ce privește călătoriile europene pentru turiștii americani. Dacă Ana reușește foarte bine să-i convingă pe străini, cu românii are mai multă muncă de lămurire.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Dacă acum patru, cinci, șase ani aveam sentimentul că mai toţi bucureştenii sau mai toţi românii, în special când vine vorba de Bucureşti, spun «Nu avem ce să le arătăm. Nu suntem atât de spectaculoşi. Nu ne comparăm cu Paris, Londra, Roma», acum am început să observ o perspectivă diferită. Îşi dau seama că avem, totuşi, clădiri interesante, că avem o istorie frumoasă, avem o gastronomie interesantă”, explică Ana.

A fost ghid prin România pentru turiști din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, dar și SUA. Cu toate că locurile se repetă, Ana reușește să găsească mereu ceva nou.

Pur şi simplu mă bucur de fiecare moment, încerc să mai descopăr o poveste nouă, să mai aflu un detaliu nou sau, pur şi simplu, dacă vorbim despre clădiri, să mă uit la ele şi să descopăr de fiecare dată câte o fereastră, o uşă, un detaliu de arhitectură. Se repetă, dar de fiecare dată văd ceva nou sau, pur şi simplu, am o perspectivă diferită asupra lucrurilor cu ajutorul turiştilor, cu ajutorul întrebărilor pe care le au, cu interesul personal al fiecăruia. Am învăţat că totul depinde de perspectiva pe care o ai, de cum te raportezi la un lucru. Poţi trece de o mie de ori pe lângă un loc, pe lângă o clădire şi abia a o mia una oară să o descoperi”, mai spune Ana.

Ultimele date arată că, în 2017, numărul turiștilor străini în București a atins două milioane, un număr record. După București, Clujul, Brașovul și Prahova sunt județele cu lipici la turiști.

Citește și: VIDEO / TAROM „zboară” de la Otopeni. Cine „aterizează”? Sediul companiei e scos la închiriat și ar putea deveni hotel de lux

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI